Eximprod inaugurează Centrala Electrică Eoliană Cudalbi 2 de 38,4 MW

Scris de | 12 November, 2025
Eximprod inaugurează Centrala Electrică Eoliană Cudalbi 2 de 38,4 MW

Grupul de companii Eximprod anunță inaugurarea oficială a Parcului Eolian Cudalbi 2, cu o capacitate instalată de 38,4 MW, reprezentând una dintre cele mai moderne investiții în energie regenerabilă din regiunea de sud-est a României.

Proiectul, dezvoltat prin compania Smart Power Generation Alfa SRL, este alcătuit din 7 turbine ENERCON E-160 EP5 E2, cu înălțimea turnurilor de 120 metri, un diametru al rotorului de 160 metri și puterea nominală de 5,5 MW, capabile să producă anual energie electrică verde pentru alimentarea a mai mult de 40.000 de gospodării – peste 106.000 MWh/an.

Fiecare megawatt-oră produs înseamnă energie curată, investiții în dezvoltarea locală și o contribuție directă la atingerea obiectivelor climatice ale României pentru 2030.

Furnizorul de turbine german Enercon GmbH asigură operarea și mentenanța acestora cu
garantarea disponibilitătii Parcului eolian.

O investiție în viitorul energetic al României

„Proiectul CEE 38,4 MW Cudalbi 2 este dovada capacității echipelor românești de a livra
infrastructură energetică complexă, la standarde internaționale. Este o investiție în viitorul
energetic al României, construită cu pasiune, inovație și responsabilitate”,a declarat
Gheorghe Manole, co-fondator al Eximprod Grup.

Proiectul inaugurat reprezintă prima etapă a unui proiect mai amplu, care va integra o centrală fotovoltaică de 38 MW și un sistem de stocare a energiei de 36 MW / 36 MWh.

Prin combinarea producției eoliene și solare cu capacitatea de stocare, Cudalbi devine un exemplu de proiect hibrid modern, conceput pentru a răspunde provocărilor tranziției energetice și nevoii de flexibilitate în sistemul electroenergetic național.

Parcul este racordat la Sistemul Energetic National printr-o stație de transformare nouă de
33/110 kV si o linie electrică aeriană 110 kV de 9 km lungime.

Proiectul Cudalbi 2, cu o valoare totală a investiției de 75 de milioane de euro, a fost realizat printr-un mix de finanțare care a inclus finanțare bancară acordată de Banca Transilvania și capital propriu din partea investitorilor.

Investiția va beneficia de 9.6 milioane EUR finanțare prin Planul Național de Redresare și
Reziliență (PNRR) al Uniunii Europene, în cadrul programului de sprijin pentru dezvoltarea
capacităților de producție din surse regenerabile și este primul proiect eolian din PNRR ce a
fost finalizat conform cerințelor din contractul de finanțare.

Eximprod este un grup de companii din România cu peste 30 de ani de experiență în domeniul
energetic, activând în proiectarea, producția și implementarea de soluții pentru rețelele
electrice, automatizare și energie regenerabilă. Grupul este implicat activ în dezvoltarea
infrastructurii critice pentru tranziția energetică a României și promovează inovația,
sustenabilitatea și digitalizarea în sectorul energetic.