Prezent la deschiderea celei de-a doua ediții a Energy Expo, ministrul Energiei, Sebastian Burduja a anunțat în exclusivitate că astăzi se va deschide un nou Apel pentru sprijinirea industriei românești în investiții în capacități de producție a energiei din surse regenerabile pentru autoconsum.
Acesta este cel de-al doilea apel de proiecte destinat sprijinirii investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum, finanțat prin Fondul pentru Modernizare. Apelul, bazat pe procedură de ofertare concurențială, se adresează operatorilor economici – societăți și regii autonome – care doresc să dezvolte proiecte sustenabile, cu impact direct asupra independenței energetice și reducerii emisiilor de carbon.
Perioada de depunere a proiectelor este 22 mai 2025, ora 12:00 – 22 august 2025, ora 17:00, în platforma electronică MySMIS2021 (https://mysmis2021.gov.ro/).
Obiectivul apelului: finanțarea de capacități noi de producere a energiei electrice din surse eoliene, solare (sub și peste 5 MW), respectiv hidro, destinate consumului propriu al solicitantului.
Criterii de selecție:
- Cuantumul ajutorului de stat solicitat per MW instalat (max. 90 puncte);
- Predictibilitatea producției pentru Sistemul Energetic Național (capacitate de stocare de minimum 12 minute – max. 10 puncte).
Bugetul total estimat al apelului al II-lea este echivalentul în lei a sumei de 310.698.092,68 euro defalcat astfel:
- Energie solară sub 5 MW: 151.347.445,75 euro
- Energie solară peste 5 MW: 117.650.646,94 euro
- Energie eoliană: 16.700.000 euro
- Energie hidro: 25.000.000 euro
- Ajutorul de stat se acordă în lei, sub formă de rambursare a cheltuielilor eligibile în valoare maximă de 20 milioane euro pe întreprindere, pe proiect de investiții.
„Continuăm să sprijinim mediul economic din România în procesul de tranziție energetică prin măsuri concrete, orientate spre rezultate măsurabile. Cel de-al doilea apel pentru sprijinirea investițiilor în capacități regenerabile de producere a energiei pentru autoconsum este o măsură esențială pentru reducerea costurilor cu energia și creșterea competitivității economice.
Vorbim despre o oportunitate reală pentru întreprinderile din România – indiferent de dimensiunea lor – de a își produce energia electrică necesară, de a reduce costurile și de a contribui activ la atingerea obiectivelor climatice. Prin această măsură, ne asigurăm că Fondul pentru Modernizare este direcționat acolo unde impactul este maxim: în investiții sustenabile, care generează valoare adăugată pe termen lung, a spus Sebastian Burduja.”
Documentele programatice – Ghidul solicitantului și Schema de ajutor de stat – pot fi consultate pe site-ul Ministerului Energiei la:
https://energie.gov.ro/category/fondul-pentru-modernizare/program-cheie-1/