ANRE va acorda o autorizație de înființare pentru parcul eolian Borzești, pe care îl construiesc OMV Petrom și Renovatio.
Potrivit unui document al ANRE, decizia va fi luată în ședința Comitetului de reglementare care va avea loc pe data de 28 ianuarie.
Borzești Wind este o companie controlată de OMV Petrom și de Renovatio, fiecare cu câte 50%. Parcul eolian de la Onești ar urma să aibă o capacitate de 85 MW, cu 15 turbine eoliene Vestas.
OMV Petrom și Renovatio, parteneri în energia regenerabilă
Anul trecut, OMV Petrom și Renovatio au anunțat un parteneriat pentru realizarea unor proiecte majore de energie regenerabilă.
OMV Petrom a achiziționat de la RNV Infrastructure un pachet de 50% din acțiunile Electrocentrale Borzești.
Electrocentrale Borzești deține proiecte din surse regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1 GW, din care 950 MW eolian și 50 MW fotovoltaic. Proiectele vor fi dezvoltate, construite și operate de OMV Petrom în parteneriat cu RNV Infrastructure.
Potrivit anunțului de atunci, OMV Petrom împreună cu Renovatio planifică să investească, până în 2027, circa 1,3 miliarde euro, inclusiv finanțare bancară, în surse regenerabile în România. Contribuția OMV Petrom pentru achiziția și construcția acestor proiecte este estimată la până la 350 milioane euro.
Christina Verchere, Director General OMV Petrom, spunea în luna ianuarie 2024: „Ne bucură parteneriatul cu Renovatio. Cu aceste tranzacții progresăm semnificativ spre construirea unui portofoliu puternic și diversificat de proiecte regenerabile. Ambiția noastră este să ne menținem poziția de lider în domeniul energiei în sud-estul Europei, transformând în același timp afacerea pentru un viitor cu emisii reduse de carbon”.
OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 41 milioane bep în 2023.
Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficiență de 860 MW.
Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri – OMV și Petrom.