Energy Expo - Join the revolution

Independență energetică cu bani europeni pentru primării și instituții publice

Scris de | 7 June, 2024
Independență energetică cu bani europeni pentru primării și instituții publice

Sebastian Burduja, ministrul energiei, a semnat 14 contracte de finanțare în cadrul apelului finanțat prin Fondul pentru modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei – Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice. Valoarea totală a proiectelor finanțate este de 34.579.238 lei (6.950.041 euro), valoarea totală acordată din Fondul pentru modernizare este de 29.014.607 lei (5.831.612 euro).

Puterea totală instalată este de 4,6 MW, ceea ce înseamnă o producție de energie electrică estimată de peste 5,5 milioane kWh pe an. Orașele cu care s-au semnat contractele sunt Negrești, Negru Vodă și Dorohoi. Comunele cu care s-au semnat contractele sunt: Topraisar, Frumușeni, Petrești, Beceni, Ardușat, Tansa, Valea Lupului, Costișa, Grajduri și Coșna. De asemenea, s-a semnat un contract de finanțare cu Universitatea Politehnică Timișoara.

Sebastian Burduja, ministrul energiei: „Susținem primăriile și instituțiile publice să-și asigure independența energetică, în același timp având o energie verde și un mediu mai curat. Prin investițiile pe care le-am semnat astăzi, primăriile comunale și orăsenești pot crea locuri de muncă în comunitate, iar banii economisiți din facturile de energie electrică pot fi redirecționati pentru alte nevoi ale locuitorilor. Aceste contracte se alătură altor nouă pe care le-am semnat săptămâna trecută. Continuăm la turație maximă folosirea banilor europeni. Ajutăm nu numai mari localități ci și comunitățile din toate zonele țării. Totodată, suntem aproape de instituțiile de învățământ care vor să își asigure independența energetică.”

Etichete: , , , ,