Consumul global de electricitate a crescut cu aproximativ 3% anul trecut, într-un ritm de peste două ori mai rapid decât cererea totală de energie, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie.
Evoluția a fost influențată inclusiv de creșterea rapidă a cererii din partea vehiculelor electrice (+38%) și a centrelor de date (+17%), deși principalele motoare au rămas industria, clădirile comerciale și consumul casnic.
În Statele Unite, cererea de electricitate a crescut cu 1,6%, centrele de date generând aproximativ jumătate din acest avans, alături de sectoarele rezidențial, industrial și transporturi. În China, creșterea a rămas solidă, dar a fost ușor temperată de eficiența energetică și de o cerere mai redusă pentru aer condiționat.
Cererea globală de energie a crescut cu 1,3%
Per ansamblu, cererea globală de energie a avansat cu 1,3%, sub media ultimului deceniu. În schimb, energia solară a devenit pentru prima dată principalul contributor la creșterea producției de electricitate, reprezentând peste un sfert din avansul total, urmată de gazele naturale, cu circa 17%, transmite Agerpres, care citează publicația Bloomberg.
Cererea de petrol a crescut modest, cu 0,7%, pe fondul extinderii vehiculelor electrice, care reduc consumul de combustibili tradiționali. În același timp, consumul de cărbune a scăzut în China datorită dezvoltării energiei regenerabile, dar a crescut în SUA, unde prețurile ridicate ale gazelor au determinat revenirea la cărbune în producția de electricitate.
În sectorul tehnologic, stocarea în baterii a înregistrat cea mai rapidă creștere, cu aproximativ 110 GW noi capacități instalate, iar construcția de reactoare nucleare noi a depășit 12 GW în 2025.