În economie există o regulă simplă: capitalul nu merge acolo unde promisiunile sunt cele mai mari, ci merge acolo unde riscul este cel mai mic. O retrogradare a României în categoria “junk” nu înseamnă doar o literă schimbată într-un raport al agențiilor de rating. Înseamnă că fiecare parc fotovoltaic devine mai scump de construit. Fiecare turbină eoliană produce energie mai scumpă. Fiecare kilometru de rețea electrică costă mai mult. Iar toate aceste costuri ajung, inevitabil, în factura consumatorului, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă.
Există momente în care un indicator financiar aparent tehnic schimbă traiectoria unei economii pentru un deceniu. Pentru România, unul dintre aceste momente ar putea fi pierderea statutului de investment grade. În limbajul piețelor, o simplă literă schimbată în evaluarea agențiilor de rating mută o țară din categoria investițiilor sigure în cea a economiilor considerate speculative – categoria „junk”.
În discursul public, această posibilitate este adesea redusă la o singură idee, statul se va împrumuta mai scump. În realitate, acesta este doar primul domino. Adevărata problemă este că un rating „junk” modifică prețul întregului capital din economie. Nu doar Ministerul Finanțelor va plăti dobânzi mai mari, ci fiecare companie care dorește să investească, fiecare bancă ce finanțează proiecte, fiecare distribuitor de energie, fiecare dezvoltator de parcuri fotovoltaice sau eoliene și, în cele din urmă, fiecare consumator.
Într-o economie modernă, energia este infrastructura tuturor infrastructurilor. Dacă energia devine mai scumpă, întreaga economie devine mai scumpă.
Scenarii și costuri de finanțare
Scenariul A – Investment Grade
România evită retrogradarea, stabilizează finanțele publice, menține accesul la fonduri europene și reduce riscul legislativ. Costul de finanțare în energie rămâne ridicat, dar controlabil: 7–8%.
Scenariul B – Junk
România este retrogradată în non-investment grade. Prima de risc crește, costul datoriei urcă, investitorii cer randamente mai mari, iar unele fonduri instituționale își reduc expunerea. Costul de finanțare în energie urcă spre 9–10%. Costul de finanțare în energie este crucial pentru regenerabile, deoarece proiectele curate au costuri inițiale mari și costuri operaționale reduse; IEA arată că finanțarea este un determinant central al costului energiei.
Energia este, poate mai mult decât orice altă industrie, o afacere construită pe încredere. La prima vedere, am putea crede că succesul unui proiect energetic depinde de resursele naturale, de tehnologie sau de costul echipamentelor. În realitate, factorul decisiv este unul mult mai puțin vizibil, încrederea pe care investitorii o au într-o economie și, implicit, costul capitalului.
Niciun parc eolian de 500 MW și nicio centrală fotovoltaică de un miliard de euro nu sunt construite din profitul acumulat de o companie. Astfel de investiții sunt finanțate prin credite bancare și prin capital atras de pe piețele internaționale, iar investitorii își recuperează banii pe parcursul a două sau chiar trei decenii. Din acest motiv, nu doar prețul turbinelor, al panourilor sau al materialelor de construcție contează, ci și prețul banilor cu care sunt finanțate aceste proiecte.
Citiți întreaga analiză aici.
