Facturile la gaze ar putea fi mai mari cu 10%, adică cu 150 de lei în medie, de la 1 ianuarie 2025, a anunțat Asociația Furnizorilor.
Aceasta deoarece la acea dată expiră plafonarea prețului de cu care producătorii vând gazele către furnizori.
Prețul gazelor pentru consumatorii casnici este plafonat la 0,31 lei/kWh, dar furnizorii livrează gaze la un preț mai mic decât cel plafonat, respectiv 0,27 – 0,28 lei pe kWh, au explicat reprezentanții Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER).
„La 1 ianuarie se termină plafonarea prețului cu care furnizorii achiziționează gazele de la producători, respectiv 120 de lei pe MWh. De atunci va trebui să plătim prețul pieței care este 230-250 lei pe MWh pentru gazele cu livrare în primul trimestru al anului viitor”, potrivit lui Laurențiu Urluescu, președintele AFEER.
El a arătat că plafonarea ar fi trebuit prelungită în Parlament, însă proiectul de lege este încă la comisii în Camera Deputaților.
„De trei luni cerem clarificări. Nu avem vreo informație că se va schimba ceva până la 1 ianuarie”.
Astfel că, de la 1 ianuarie, facturile vor crește până la prețul din plafon.
„Va fi o creștere de circa 10%. L o factură de gaze de 1.200-1.500 de lei, înseamnă o scumpire 150 de lei”, a mai spus Urluescu.
În România există aproximativ 4,5 milioane de consumatori casnici de gaze.
Gazele se scumpesc în Uniunea Europeană, ca urmare a temperaturilor scăzute din mai multe țări, ceea ce a dus la o creștere a cererii, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
Preţurile de referinţă la gazele naturale din Europa înregistrau luni a doua sesiune consecutivă de creştere.
La hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale au urcat luni cu 2,3%, la 48,90 euro pentru un Megawatt-oră (MWh).
După o perioadă de vreme blândă, temperaturile mai scăzute ar urma să revină săptămâna viitoare în Europa de Vest, extinzându-se apoi rapid spre continent, conform datelor Maxar Technologies.
Aceste evoluţii ar urma să majoreze cererea pentru căldură, punând presiune pe cotaţiile la gaze.
De asemenea, preţul mai ridicat al ţiţeiului afectează cotaţiile futures la gaze naturale, traderii monitorizând riscurile la adresa livrărilor globale de energie, pe fondul conflictelor din Ucraina şi Orientul Mijlociu.