De Paști pot apărea provocări pentru sistemul energetic românesc, care este încă destul de rigid, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
„Am avut comunicări cu Dispeceratul Energetic Național. Nu este doar o provocare pentru România, e o provocare la nivel european pentru că, în general, în zilele de weekend sau cu ocazia sărbătorilor, cum sunt cele pascale, consumul este unul mai mic și dacă se întâmplă să fie o producție mare, bate vântul, de exemplu, sau este și o zi însorită, atunci pot fi anumite provocări pentru un sistem care este încă destul de rigid”, a spus Burduja, marți, în cadrul unei conferințe de specialitate.
Potrivit acestuia, din acest motiv este nevoie de flexibilitate în sistem.
„De aceea avem nevoie de investiții de tipul Tarnița – Lăpuștești, hidrocentrale cu acumulare prin pompaj, tocmai pentru a putea să beneficiem de această energie atunci când avem noi cea mai mare nevoie, adică la vârfurile de consum”, a continuat oficialul guvernamental.
Dispeceratul Energetic Național spune că pot apărea probleme de Paști
Aceasta după ce, luni, Virgiliu Ivan, directorul Dispecerului Energetic Național (DEN) de la Transelectrica, a precizat că există riscul să existe probleme în sistem din cauza faptului că, anul acesta, Paștele ortodox coincide cu cel catolic.
„Ne pregătim și căutăm soluții adecvate. Având în vedere suprapunerea datelor atât pentru creștinii ortodocși, cât și pentru creștinii catolici pentru sărbătorile Pascale, la nivel european s-a format o grupă dedicată pregătirii funcționării Sistemului Electroenergetic interconectat care implică toți operatorii de transport și sistem din Europa și la nivelul ENSTO-E (asociația operatorilor de sistem din Europa-n.red”, a declarat Ivan.
- „Așa cum a fost tendința ultimilor ani, s-au instalat foarte multe centrale fotovoltaice și a crescut semnificativ puterea instalată la prosumatori, nu doar în România ci și în toate țările din Europa.
- În scenariul cel mai defavorabil, dacă vremea va fi una foarte frumoasă în zilele de Paște, cu radiație solară ridicată, și provocările pe care le vom avea vor fi unele pe măsură. Vă ofer o cifră spre analiză, în contextul scenariului anterior, la nivelul României va fi un consum minim de 2.000 MW. De exemplu, anul trecut în prima zi de Paște am avut 2.700 MW consumul minim, iar anul acesta ne așteptăm la un consum mai redus în condițiile în care puterea instalată la prosumatori a crescut cu aproximativ 1.000 MW. În acest sens, avem în vedere toate aspectele și scenariile posibile și ne pregătim pentru această perioadă, printr-o strânsă colaborare atât cu instituții și entități din România, cât și la nivelul rețelei interconectate europene”, a explicat șeful DEN.