O nouă dispută între distribuitori și prosumatori: accesul la invertoare

Scris de | 10 February, 2025
O nouă dispută între distribuitori și prosumatori: accesul la invertoare
Panou fotovoltaic, prosumatori - sursa foto: Pixabay

Explozia numărului de prosumatori, care au depășit deja numărul de 200.000 cu o putere instalată de peste 2.000 de MW, ridică probleme din ce în ce mai mari distribuitorilor de energie electrică, ale căror rețele nu sunt adaptate realităților din sistem. Tocmai pe acest fond al problemelor distributorii au solicitat o mai mare rată de reglementare din partea ANRE, pentru a face față investițiilor în rețele, estimate undeva la 10 miliarde de euro pentru următorii cinci ani. ANRE nu a acceptat solicitarea distribuitorilor, motiv pentru care apar alte variante de a regla relația cu prosumatorii.

Una dintre aceste variante a fost anunțată de către directorul general al Rețele Electrice, compania de distribuție a grupului PPC România. Aflat la Conferința ”Ziua Energiei, Brașov 2025”, Mihai Pește a declarat că distribuitorii ar trebui să aibă acces neîngrădit la invertoarele și chiar al bateriile prosumatorilor. Acest lucru ar permite distribuitorilor să decidă când și dacă prosumatorii încarcă acumulatorii, precum și utilizarea acestora pentru a stabiliza rețelele electrice. Pește a mai arătat că există baterii de stocare la prosumatori, și se așteaptă ca numărul lor să crească, dar a mărturisit că firma de distribuție nu are foarte multe date despre ele.

“Dorința – normal pentru viitor – este cumva să nu mai ajungem în zona corectivă. Au venit 30.000 de prosumatori anul trecut. Anul ăsta o să fie 60.000. Anul ăsta ne așteptăm la câteva zeci de mii de baterii în instalațiile prosumatorilor pe care nu știm cum o să le gestionăm. Deja am descoperit mulți prosumatori din zonele noastre de concesiune care au deja baterii instalate. Noi habar n-avem! Adică nici ei n-au știut că trebuie să ne anunțe, le-au pus strict pentru eficiență energetică, le-au instalat, beneficiază de asta, iar noi am observat doar din profilul curbei de producție că s-a modificat cumva acest profil, dar nu știm de existența acestor baterii.

Deci cumva există ceva stocare, nu știm, o s-o descoperim pe parcurs, dar reglementarea și legislația trebuie să fie nu doar foarte clară, trebuie să fie cumva pentru tot acest lanț tehnic, logistic și financiar, astfel încât beneficiul cuiva să nu fie transferat în sarcina altcuiva. Sincer, până acum, prin prisma operatorului de distribuție, multe din efectele acestea negative, care nu s-au văzut direct în piață, au fost transferat operatorilor și din păcate, foarte, foarte greu se gestionează”, a mai spus șeful Rețele Electrice.

Mihai Pește a mai afirmat că agregarea și serviciile de flexibilitate, dacă se va dori ca ele să se dezvolte, nu pot fi făcute fără aceste date. “E posibil să fie necesară instalarea  poate a unui al doilea contor, nu știu ce ce posibilități sunt acolo, în funcție de cât produce, cum este bateria, cum este configurația internă a instalației, astfel încât acești prosumatori, care sunt și operatori de stocare, să participe la piață. Prin urmare, agregatorii și cei care oferă servicii de flexibilitate vor trebui să fie cât se poate de prezenți în piață. Iar pe zona aceasta noi încercăm să ne documentăm foarte mult, dar nu vedem foarte foarte clar ce înseamnă. Avem, o companie în grup care are licență de agregare, dar încă n-am făcut nimic în această direcție, pentru că este destul de ambiguă situația. Iar pentru zona de flexibilitate la fel, trebuie înțeles foarte clar ce sunt aceste servicii, când vor interveni, cum vor produce acea eficiență energetică și investițională chiar și pentru rețelele de distribuție”, a spus Pește, care a ma dat și exemplu viitoarelor comunități de energie.

Rețele Electrice operează reţele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei dintre cele opt zone de distribuție din țară.

În replică la aceste declarații, Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (A.P.C.E.) atrage atenția această inițiativă vizează controlul total al prosumatorilor și afectarea dreptului acestora de a-și gestiona independent producția și consumul de energie regenerabilă.

”O soluție controversată identificată de PPC Renewables pare a fi sprijinul tacit al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). În noiembrie 2024, prin intermediul unui secretar de stat din Ministerul Energiei, s-a încercat introducerea unor amendamente controversate într-o Ordonanță de Urgență bine intenționată. Aceste amendamente vizau controlul total al distribuitorilor asupra invertoarelor prosumatorilor, impunerea unui audit cibernetic anual și alte reglementări restrictive. Grație intervenției societății civile și a Ministrului Energiei, Sebastian Burduja, aceste amendamente au fost eliminate din OUG”, se menționează în comunicatul APCE.

Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România solicită public PPC Rețele Electrice să se concentreze asupra modernizării infrastructurii de rețele electrice aflate în concesiune, în loc să încerce să limiteze independența energetică a prosumatorilor. Este esențial ca viitorii zeci de mii de prosumatori care vor intra în rețeaua națională în următorii ani să fie acomodați în mod corect și echitabil.

Etichete: , , , ,