Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a insistat joi că nu întrevede un punct maxim al cererii mondiale de țiței în următorii 25 de ani și că la nivel mondial ar trebui investite circa 17.700 miliarde de dolari în sector pentru a garanta aprovizionarea până în 2050, relatează agenția EFE.
Până atunci, OPEC estimează că „aurul negru” va continua să fie principala sursa de energie, cu un consum mediu de 124 milioane de barili pe zi, cu 18% sau 19 mbz mai mult ca în 2025.
Prin această estimare, publicată în raportul său anual privind perspectivele pe termen lung ale pieței globale de țiței, experții grupului celor 11 ‘petrostate’ și-au revizuit în creștere cu un milion de barili pe zi previziunile pe care le făcuseră anul trecut, în pofida tendințelor de înlocuire a combustibililor fosili cu surse alternative.
Nici impactul războiului din Iran, ce a dus la blocarea Strâmtorii Ormuz, a redus drastic producția OPEC și a evidențiat riscurile dependenței de aprovizionarea cu petrol și gaze din Orientul Mijlociu, se pare că nu se reflectă în calculele organizației.
Ca și în anii anteriori, documentul diferă de perspectiva Agenției Internaționale a Energiei (AIE), care estimează o reducere a consumului de combustibili fosili în următorii ani.
„Deși dinamica pe termen scurt, precum evenimentele geopolitice, continuă să domine titlurile, este important să continuăm să ne concentrăm pe tendințele cheie care impulsionează viitorul nostru pe termen mai lung”, a subliniat secretarul general al OPEC, kuweitianul Haitham Al-Ghais, în introducerea raportului, potrivit Agerpres.
Viziunea este că vor fi necesare toate sursele pentru a acoperi cererea de energie, estimându-se că aceasta va crește cu 23% până în 2050, impulsionată de avansul economic, creșterea populației, o urbanizare tot mai mare, noi industrii și expansiunea accelerată a centrelor de date.
În opinia lui Al-Ghais, este clar că viitorul nu este un scenariu în care lumea va putea să aleagă anumite surse de energie și să le ignore pe celelalte, iar sectorul va fi o istorie a combinării unor surse diverse, așa cum a fost și până acum, ceva ce a devenit evident mai ales anul trecut, când petrolul, gazele, cărbunele și sursele regenerabile au atins niveluri record de consum.