Comisia Europeană ridică suspendarea plății de 37,2 milioane de euro, din PNNR, către România

Scris de | 26 June, 2024
Comisia Europeană ridică suspendarea plății de 37,2 milioane de euro, din PNNR, către România

După o suspendare anterioară, în care Comisia constatase că anumite etape și obiective aferente jaloanelor 129 și 133 din PNRR nu fuseseră îndeplinite în mod satisfăcător în cea de-a doua cerere de plată a României, acum Comisia Europeană recunoaște progresele înregistrate în punerea în aplicare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Concret, Comisia a concluzionat că jalonul 133 – Investiții pentru capacități noi de producere a energiei electrice în cogenerare – este în prezent îndeplinit în mod satisfăcător de către Ministerul Energiei. În consecință, Comisia propune acum deblocarea a 17,8 milioane de euro corespunzătoare acestei etape.

Sebastian Burduja, Ministrul Energiei: “De la preluarea mandatului de Ministru al Energiei mi-am propus deblocarea tuturor proiectelor și accelerarea investițiilor, în special cele din PNRR și Fondul pentru Modernizare.

Jalonul 133 din PNRR a reprezentat o provocare pentru noi și sunt cu atât mai fericit că am reușit să îl deblocăm și să îl îndeplinim în timp record și la termenul asumat. Am semnat 4 contracte pentru construirea de capacități de producere a energiei în cogenerare de înaltă eficiență în Craiova, Constanța, Arad și Râmnicu Vâlcea, totalizând o putere instalată de 486,2 MW electrici și 355,8 MW termici, mult superioară țintei asumate de 300 MW electrici. Astăzi, toate cele 4 proiecte de investiții, de 3,5 miliarde lei, se află în procesul de implementare.”

Jalonul 129 – Capacități de producție de hidrogen – este în curs de îndeplinire, la acest moment fiind semnate 3 contracte de finanțare, totalizând 33,82 MWH2, iar în următoarele două luni se vor semna și restul contractelor necesare îndeplinirii țintei de 60 MWH2 putere instalată.

Etichete: , , , ,