PATRES solicită președintelui României să nu aprobe legea care obligă prosumatorii la instalarea de baterii de stocare

Scris de | 11 July, 2024
PATRES solicită președintelui României să nu aprobe legea care obligă prosumatorii la instalarea de baterii de stocare
Prosumatori la bloc - sursa foto: Intre Vecini, Facebook

Susținătoare activă și vehementă a prosumatorilor, Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România  – PATRES, face un apel public către Președintele României, dl Klaus Iohannis, cu solicitatea expresă să nu promulge legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2024, adoptată săptămâna trecută în Parlament. Conform noilor modificări în legislație, prosumatorii existenți, care dețin sisteme de panouri fotovoltaice cu puteri instalate între 10,8 kW și 400 kW, vor fi obligați să-și monteze și instalații de stocare a energiei electrice regenerabile produse.

“Incredibil, dar adevărat! În ultima zi de activitate din sesiunea parlamentară, aleșii poporului, onor deputații României, au votat un proiect de lege care încalcă drepturile actualilor prosumatori și schimbă regulile în timpul jocului. Am ajuns într-o situație de neconceput și deosebit de gravă pentru România! PATRES semnalează, în mod public, și atrage atenția asupra noilor prevederi din actul normativ aprobat de Camera Deputaților, care vor forța prosumatorii să-și închidă capacitățile de producere a energiei, în lipsa unui sprijin financiar care să le permită să achiziționeze instalații de stocare a energiei.

Venim cu acest APEL, insistăm la autorități să decidă reguli și măsuri legale care să nu se schimbe în timpul jocului și care să protejeze prosumatorii, nu să-i limiteze”, declară Președintele PATRES, dl Viorel Lefter.

PATRES atrage atenția că a devenit un obicei să se voteze în Parlament legi cu prevederi care se aplică retroactiv, ceea ce este ilegal. Actualii prosumatori au respectat legislația, au obținut un certificat de racordare care le garantează că rețeaua de distribuție îndeplinește condițiile tehnice pentru a preda și prelua cantitatea de energie consumată/produsă. Noile prevederi legale adoptate de deputați vin cu obligații de stocare inclusiv pentru actualii prosumatori, iar cei mai mulți dintre aceștia au apelat la sprijinul financiar de la AFM pentru montarea de panouri fotovoltaice. Ce se întâmplă cu acei prosumatori care nu-și permit financiar să-și cumpere baterii de stocare, în lipsa unei scheme de sprijin? Vor fi puși în situația de a renunța să mai fie Prosumatori!! Asta își dorește România? Dar, mai ales, își permite să facă asta? Avem prea multă energie și nu mai este necesară cea solara?!

O lege dispune numai pentru viitor, astfel că noile obligații ce se doresc a fi  prevăzute de lege devin obligatorii pentru prosumatorii care își vor monta sisteme fotovoltaice după publicarea legii în Monitorul Oficial. Așa este corect!

Dl Martin Moise, Primvicepreședinte: “Ca să fie cât se poate de clar: PATRES salută și este în deplin asentiment cu măsura introducerii obligativității stocării, dar aceasta să fie aplicabilă pentru instalațiile viitoare. Stocarea este absolut esențială și necesară pentru stabilitatea, sustenabilitatea și reziliența sistemului energetic românesc. Însă, nu putem fi sub nicio formă de acord cu o măsură retroactivă de impunere a stocării și pentru sistemele existente/realizate în trecut.

Ca asociație, am atras atenția, în repetate rânduri, că într-un viitor apropiat, stocarea trebuie să devină obligatorie la autorizarea noilor proiecte din eolian și fotovoltaic, precum și în cazul prosumatorilor și că trebuie gândită o schemă de sprijin unitară pentru prosumatori, care să fie și pentru instalarea de panouri fotovoltaice și pentru instalații de stocare”.

În continuare prezentăm argumente de ordin juridic și tehnic care demontează această măsură ce vine în detrimentul prosumatorilor, măsură ce se dorește a fi legiferată. 

  • Din punct de vedere juridic, măsura este retroactivă – prosumatorii care au construit în ultimii 3 ani nu au avut în vedere această măsură. Pentru ei, de facto, vorbim de o anulare a măsurii de compensare cantitativă/financiară, contrar promisiunii inițiale potrivit căreia aceasta va rămâne în vigoare/neschimbată până în 2030.
  • Este demonstrat faptul că schimbarea regulilor în timpul jocului este o practică românească extrem de păguboasa în domeniul energiei, care creează o suită de reacții adverse, și anume:
  • Pierderea încrederii în statul român și în politica energetică a acestuia. De 15 ani se tot fac scheme de sprijin, reguli, măsuri pe termen lung, pe care le schimbăm dupa nici un an de aplicare. Este o dovadă de habarnism, incompetență, lipsa de pregătire, lipsă de viziune, lipsă de strategie, lipsă de predictibilitate în general.
  • Din punct de vedere tehnic nu este posibil, pentru unii clienți casnici – în anumite situații – să se schimbe invertorul montat cu unul mare/hibrid, pe o perioadă de 5 ani.
  • Instalarea de baterii va presupune schimbarea/refacerea scenariului de siguranță la foc și nu se știe care va fi concluzia acestui studiu refăcut…. Bateriile au nevoie de un spațiu special dedicat, să se respecte anumite condiții – în anumite instalații, nu se mai pot monta baterii sau, dacă va fi posibil, se poate face la costuri prohibitive.
  • Lipsa de justificare. În multe instalații industriale bateriile nu se justifică întrucât marea majoritate a producției se duce în autoconsum. Măsura nu face diferența între consum/injecție reală în sau dinspre rețea și face doar referire la puterea instalată, ceea ce este greșit. Ar trebui să ne referim la puterea maximal debitată/injectată și în niciun caz la puterea instalată.
  • Lipsa de rezultat. O asfel de masurî va duce la anularea conceptului de prosumator – energia suplimentară nu va mai fi injectată în retea intrucât este “toxică”. Acest lucru va duce la sistarea investițiilor pe termen lung.
  • Resurse cheltuite inutil. Prosumaotorii vor instala baterii și acolo unde tehnic nu este necesar doar pentru ca asa este “legea”. Masura trebuie țintitp și rafinată.
  • Descurajarea investițiilor de partea operatorilor de distribuție. Din nou, investițiile absolut necesare în rețele se “pasează” către alții. România a devenit “țara în care nu te poți racorda la utilități”! Dacă până ieri de vina erau ANRE, Parlamentul, etc, acum de “vină” sunt prosumatorii!

În contextul legal dat, PATRES se angajează să facă toate demersurile și să se adreseze tuturor autorităților competente pentru a apăra și promova drepturile prosumatorilor.

Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România are în componenţă 118 companii membre, ce reprezintă producători de energie din tot spectrul regenerabilelor – solar, eolian, hidro şi biomasă, cu o putere instalată de aproximativ 2,5 GW și cu investiții în sistemul energetic de 3 miliarde de euro.

Etichete: , , , ,