Ministerul Mediului va lansa în luna aprilie programul „Rabla pentru sobe”, în cadrul căruia beneficiarii vor primi 10.000 de lei.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a semnat marți ghidul de finanțare al programului „Rabla pentru sobe”.
Într-o primă fază, beneficiarii vor fi cei din locuințele montane, care vor primi la 10.000 de lei, echivalentul a maximum 70% din costurile totale pentru înlocuirea sobelor.
- „Rabla pentru sobe înseamnă mai puține lemne puse pe foc în timpul iernii, înseamnă o economie și o presiune mai mică pentru pădurile țării, dar și un mediu mai curat. Discutăm despre sobe cu înaltă eficiență energetică, și o reducere la aproape o treime a cantității de foc necesară în timpul iernii.
- Dacă până acum aveam nevoie de trei căruțe de lemne de foc, la iarnă vom avea nevoie de o singură căruță, dacă beneficiem de acest program”, a anunțat ministrul Mediului, Mircea Fechet, într-un video postat pe pagina sa de Facebook.
Sobele vor avea o eficiență de peste 80%.
Ministerul Mediului va finanța 50.000 de sobe prin programul „Rabla pentru sobe”
Prima fază a proiectului este una pilot, iar beneficiarii vor fi cei din zonele montane, respectiv din 27 de județe ale țării.
Fiecare beneficiar va primi maximum 10.000 de lei, dar nu mai mult de 70% din costurile instalării unei sobe noi.
- „Discutăm despre primăriile menționate în legea muntelui, aproape 1.000 de primării din cele 3.000 în total în România.
- Este unul din acele programe care pe de o parte ne ajută să economisim bani și ne ajută să avem un confort mai bun în casă. În al treilea rând avem grijă de mediu, pentru că ceste sobe de ultimă generație au și emisii foarte scăzute”, a completat Fechet.