Energy Policy Group (EPG) a venit cu o serie de recomandări privind creșterea eficienței și impactului Planul Național Integrat în Domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC).
Astfel, PNIESC stabilește obiective ambițioase de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și de creștere a ponderii energiei regenerabile în consumul final de energie.
Recomandările EPG, în continuare:
(1) creșterea nivelului de ambiție al obiectivelor-cheie, cum ar fi dezvoltarea capacității solare și eoliene, soluțiile de stocare la scară de rețea, rețeaua inteligentă și tehnologiile CSC;
(2) Să se impună utilizarea pompelor de căldură în clădirile renovate și să se extindă ratele de renovare cu 2 % anual;
(3) Modernizarea infrastructurii aeroportuare, crearea de coridoare ecologice de transport maritim, implementarea zonelor cu emisii reduse, alinierea strategiei industriale la obiectivele climatice;
(4) Crearea cadrului de stimulente pentru împădurire și reîmpădurire, pentru combustibilii sustenabili pentru aviație, alocarea de fonduri pentru cercetare și dezvoltare, promovarea parteneriatului public-privat și elaborarea unei strategii de investiții pe termen mediu;
(5) Clarificarea responsabilităților instituționale și asigurarea unei guvernanțe eficiente și transparente, cu implicarea părților interesate și responsabilizarea consumatorilor;
(6) Analiza impactului socio-economic și extinderea măsurilor de tranziție echitabilă la toate sectoarele afectate prin crearea de programe de locuri de muncă ecologice, sprijinirea lucrătorilor afectați și abordarea sărăciei energetice;
(7) Efectuarea unei analize a vulnerabilității climatice cu indicatori de performanță pentru a monitoriza progresul implementării.