Criza din Strâmtoarea Ormuz este cea mai mare întrerupere a aprovizionării cu energie din istoria recentă, arată o analiză a McKinsey & Company.
În perioada de vârf, a ieșit din piață 14% din oferta globală combinată de petrol și gaze, de peste două ori mai mult, ca pondere, decât șocurile petroliere din anii ’70.
Europa a resimțit șocul mai ales la gaze și la carburanți. La finalul lui august, prețurile de referință ale gazelor în Europa erau aproape duble față de anul anterior, iar acumularea stocurilor pentru iarnă a fost încetinită. Mecanismele care au amortizat șocul încep să dea semne de uzură, deoarece la nivel global au fost consumați din stocuri aproximativ o jumătate de miliard de barili de petrol, iar presiunea s-a mutat pe rafinare. Stocurile de produse rafinate sunt mai mici decât cele de țiței și nu se pot înlocui între ele, iar în iulie stocurile europene de combustibil pentru avioane ajunseseră la minimul ultimilor cinci ani, arată analiza.
România are un avantaj important
„România are un avantaj important: produce o mare parte din gazele pe care le consumă. Însă producția internă nu ne izolează de volatilitatea prețurilor europene. De aceea, securitatea energetică trebuie tratată ca o prioritate comună: la nivel național, prin infrastructură, interconectări și rezerve, iar în mediul privat, prin eficiență și flexibilitate în aprovizionare. Pentru companii, investițiile în surse alternative și optimizarea resurselor energetice devin o asigurare care aduce și randament”, a declarat Cezara Lisman, Associate Partner, McKinsey & Company.
Raportul Aftershocks: Energy security beyond the Strait of Hormuz crisis le recomandă companiilor să își analizeze vulnerabilitățile legate de consumul de energie, activele critice și lanțurile de aprovizionare și să fie flexibile cu privire la aprovizionarea cu materii prime, furnizori, amplasarea producției, logistică și contracte.
Alinierea la cele mai bune practici ar putea reduce costurile energetice ale sectorului industrial cu până la 600 de miliarde de dolari pe an la nivel global.
Până în 2030, măsurile în curs sau în discuție ar putea compensa, în cazul unei noi închideri, între 35% și 70% din fluxurile de petrol care treceau prin Ormuz înainte de criză, însă mai ales prin conducte care ocolesc strâmtoarea, nu prin înlocuirea petrolului din Golf. Iar riscul nu se oprește la Ormuz, deoarece două treimi din comerțul mondial cu energie trec prin strâmtori și canale maritime critice.
Citiți aici întregul raport.
