Reglementarea funcționării comunităților de energie este privită ca o prioritate în actuala legislatură a Parlamentului, în situația în care se vorbește despre necesitatea acestora încă de la apariția prosumatorilor. De altfel, un proiect de ordonanță de urgență a fost pus în dezbatere publică iar acum se află în faza de analiză finală.
Potrivit documentului, comunitățile de energie din surse regenerabile sunt asociații locale formate din cetățeni, autorități publice și întreprinderi mici care produc, consumă, stochează și vând energie regenerabilă la nivel local. În acest sens, comunitățile mici (străzi, cartiere etc) vor putea să devină, prin asociere, producători și vânzători de energie din surse regenerabile, urmând să transmit doar surplusul de energie în sistemul național.
Conform proiectului, membrii comunităților de energie din surse regenerabile sunt exceptați de la anumite obligații legale și beneficiază de facilități privind integrarea în rețea. Proiectul de OUG prevede că facturarea energiei partajate se face în funcție de tipul de organizare al comunității: fie printr-o licență de furnizare, fie prin delegarea responsabilității către un furnizor sau agregator.
De asemenea, comunitățile pot tranzacționa surplusul de energie electrică produsă, iar profitul rezultat este distribuit între membrii comunității conform regulilor stabilite prin regulamentul de funcționare.
”Vedem exemple de succes în țări precum Spania, Germania, Italia unde această formă de organizare funcționează deja de ani de zile și produce beneficii evidente pentru membrii. De regulă, comunitățile de energie din țările mai sus menționate au membrii atât consumatori/prosumatori rezidențiali cât și comerciali. De ce este important să agregăm cele două tipuri de consumatori? Pentru că profilul de consum al celor două categorii diferă iar surplusul de energie generat de prosumatorii rezidențiali poate fi consumat de membrii cu profil comercial generând astfel beneficii financiare pentru comunitate”, a declarat, pentru TechRider, Mureșan Alexandru, Lector Universitar în cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca și CEO Renergia.
”Comunitățile energetice se bazează pe participare deschisă și voluntară. Ele sunt autonome și controlate efectiv de acționari sau membri care se află în apropierea proiectelor de energie regenerabilă deținute și dezvoltate de acea comunitate. Acționarii sau membrii pot fi persoane fizice, IMM-uri sau autorități locale, inclusiv municipalități. Scopul principal este de a oferi beneficii de mediu, economice sau sociale pentru acționarii sau membrii săi sau pentru zonele locale în care își desfășoară activitatea. Apariția comunităților de energie va produce o mică revoluție, pentru că va însemna o scădere semnificativă – în unele cazuri, chiar uriașă – a costurilor cu energia pentru asociațiile de locatari, autoritățile publice și agenții economici care vor deveni producători de energie. Există deja proiecte pilot care se derulează acum și confirmă cât de necesară este dezvoltarea comunităților de energie.
Vorbim mai ales despre energie pentru autoconsum – ceea ce se traduce printr-o autonomie energetică ridicată a acestor comunități, mai puțină presiune pe Sistemul Energetic Național și, nu în ultimul rând, posibilitatea pentru aceste comunități de a atrage fonduri prin vânzarea surplusului și distribuirea profitului obținut între membri”, susține ministrul Sebastian Burduja.