Anul trecut, în luna noiembrie, Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat în valoare de 3,9 miliarde de lei pentru Complexul Energetic Valea Jiului, pentru punerea în siguranță a minelor Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan, până în perioada 2030-2032. Punerea în siguranță se traduce de fapt prin închiderea acestor mine, pentru simplu motiv că huila extrasă din respectivele exploatări nu mai este utilizată în nici o centrală pe cărbune din România, ce excepția celei de la Paroșeni, care mai mult stă decât funcționează. Practic, acest ajutor de stat este destinat activităților de punere în siguranță a minelor, evitând astfel riscurile asociate exploatării și permițând reabilitarea ecologică a zonelor afectate.
Mineritul din Valea Jiului a devenit deja istorie. După o restructurare masivă pe parcursul a 20 de ani, din cei peste șaizeci de mii de mineri care lucrau în minele de cărbune, astăzi mai sunt câteva mii aparținând Complexului Energetic Hunedoara, o companie falimentară în realitate. Reconversia personalului din exploatările miniere a devenit o prioritate în aceste condiții. O inițiativă care a dat deja rezultate, venită din partea unor companii din domeniul industriei regenerabile, pentru cursuri de perfecționare în domeniul instalării de parcuri fotovoltaice s-a soldat cu atragerea în domeniu a circa 5.000 de lucrători.
Dar, inițiativele privind reconversia personalului nu se opresc aici. Valea Jiului poate deveni un centru investițional major, care să dovedească faptul că renunțarea la mineritul traditional poate fi începutul unor noi dezvoltări. Exemplu concret: la începutul lunii viitoare va fi lansat oficial proiectul ”Fabrica de asamblare pentru Componente ale Echipamentelor din Industria Energiei Regenerabile – Petrila”, inițiat de RENEWACAD. Acest proiect strategic vine să sprijine dezvoltarea economică a Văii Jiului și să contribuie la tranziția către o economie sustenabilă. Un proiect de impact pentru economia locală.
Prin această inițiativă, RENEWACAD își propune să înființeze o fabrică de asamblare destinată echipamentelor utilizate în industria energiei regenerabile, un sector în continuă creștere la nivel global. Investiția aduce multiple beneficii economice și sociale, oferind un nou suflu dezvoltării industriale a zonei. Fabrica nu doar că diversifică structura economică a regiunii, dar contribuie activ la crearea unor oportunități de angajare pentru locuitorii din Valea Jiului. Proiectul facilitează procesul de reconversie profesională, esențial pentru comunitățile afectate de tranziția energetică, oferindu-le noi perspective de dezvoltare și stabilitate economică. Valea Jiului – între tradiție și viitor Valea Jiului traversează o perioadă de transformare economică profundă, iar succesul acestei tranziții depinde de adoptarea unor inițiative sustenabile.
Regiunea are nevoie de soluții inovatoare și parteneriate solide între sectorul public și cel privat, pentru a putea face față provocărilor generate de schimbările din domeniul energetic. Proiectul inițiat de RENEWACAD se aliniază perfect acestei viziuni de dezvoltare, oferind un exemplu concret de cum investițiile în energia regenerabilă pot deveni motoare ale progresului economic și social. Un eveniment cu relevanță națională.
Prin lansarea acestui proiect, RENEWACAD demonstrează că Valea Jiului poate deveni un exemplu de succes în procesul de tranziție economică și energetică. Fabrica de asamblare pentru echipamente din industria energiei regenerabile nu este doar un pas important pentru dezvoltarea locală, ci și un model de bune practici pentru alte regiuni aflate într-un proces similar de transformare.