Energy Expo - Join the revolution

Taxa pe soare a dispărut, prosumatorii rămân cu obligația de a-și monta al doilea contor

Scris de | 23 April, 2024
Taxa pe soare a dispărut, prosumatorii rămân cu obligația de a-și monta al doilea contor

Chiar dacă taxa pe soare a fost abrogată, prosumatorii din România sunt obligați în continuare să-și instaleze un al doilea contor, arată Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie (APCE), care solicită eliminarea obligativităţii, spunând că acest contor este inutil, iar costurile, care sunt estimate la 100 de milioane de euro, vor fi suportate de toţi consumatorii şi prosumatorii din România, prin taxa de distribuţie.

„ANRE nu renunţă la contoarele inutile. Cu toate că ‘taxa pe soare’ a fost abrogată conform OUG 32/2024, ANRE continuă să solicite instalarea celui de-al doilea contor pentru prosumatori. Costul acestor contoare suplimentare inutile a fost estimat de APCE la 100 milioane de euro, valoare care include echipamentul, montajul şi software-ul (estimat pentru 200.000 de prosumatori). ANRE recunoaşte în scris: cele 100 milioane de euro vor fi suportate de toţi consumatorii şi prosumatorii din România prin taxa de distribuţie. România nu are în acest moment o reţea energetică smart (smart-grid) pentru că acest lucru înseamnă instalarea de contoare inteligente la toţi consumatorii din România. În loc să instaleze contoare acolo unde este nevoie, ANRE iroseşte 100 milioane de euro şi doreşte instalarea a câte două contoare inteligente la fiecare prosumator”, susţine APCE, într-un comunicat remis marţi Agerpres.

În opinia APCE, motivul pentru care se instalează două contoare la fiecare prosumator este faptul că ANRE şi Ministerul Energiei doresc să prezinte rezultatele investiţiilor făcute de prosumatori, multe din fonduri proprii, ca realizări ale statului român.

„În loc să facă investiţii serioase în infrastructură, ANRE şi Ministerul Energiei doresc să acopere lipsa de realizări prin această contorizare, chiar dacă asta înseamnă să plătim 100 milioane de euro pentru nimic”, se spune în comunicat.

Prosumatorii consideră că ANRE se ascunde în spatele unor directive europene şi nu există o altă ţară în Europa care să solicite dubla contorizare.

„Se pare că unele instituţii ale statului român au reflexul de a invoca directive europene pentru deciziile lor discutabile. ANRE invocă ‘directiva europeană 2019/944’, care însă nu face referire la montarea cel de-al doilea contor, ci la contorizarea inteligentă primară (contorul de la poartă). În plus, ANRE face referire într-un răspuns oficial dat pentru APCE la o broşură cu caracter consultativ comandată de Comisia Europeană ca fiind de fapt… ‘legislaţie europeană’, făcând o confuzie gravă cu sau fără intenţie. Atragem atenţia că folosirea cu ‘rea-credinţă’ sau interpretarea greşită a unor directive europene generează în societate un sentiment anti-european care poate avea consecinţe grave. Nu există directive europene care să oblige instalarea celui de-al doilea contor şi, din informaţiile APCE, nu există o altă ţară în Europa care să solicite dubla contorizare”, se mai arată în document.

În acest context, APCE solicită eliminarea obligativităţii instalării celui de-al doilea contor pentru prosumatori şi interpretarea „corectă şi nepărtinitoare a legislaţiei europene aflată în vigoare”.

Etichete: , , , ,