Rompetrol Rafinare a început producția unui nou sortiment de polimer – polipropilenă random copolimer – rezultat al unui proces tehnologic strategic, menit să diversifice portofoliul de produse și să răspundă cererii crescute din industriile auto și alimentare.
Potrivit unui comunicat al companiei, copolimerul este produs în instalația de polipropilenă (PP), care a necesitat o serie de adaptări și reconfigurări tehnice majore. Procesul a inclus configurarea detaliată a echipamentelor, testarea și ajustarea sistemelor, astfel încât parametrii de producție să fie optimizați pentru noul produs și pentru asigurarea standardelor înalte de calitate.
„Prin dezvoltarea acestui nou sortiment, răspundem cererii în creștere de polimeri premium de pe piața din România și cea regională. Este un pas major realizat de compania noastră, care va aduce un progres semnificativ diviziei de petrochimie, singura din țară, un real sprijin pentru sectoare industriale majore din România”, a declarat directorul general al Rompetrol Rafinare, Sorin Graure, citat în comunicat.
Principalul consumator este industria auto
Industria auto reprezintă principalul consumator, folosind copolimerul pentru obținerea de produse cu rezistență și flexibilitate ridicate. Volume semnificative sunt utilizate și în industria alimentară, precum și în aplicații speciale unde sunt necesare caracteristici tehnice avansate.
În industria alimentară, acest tip de sortiment este folosit pentru cutii, caserole și ambalaje destinate produselor refrigerate. Atât copolimerul, cât și celelalte sorturi produse de Rompetrol Rafinare și utilizate de producători respectă toate normele UE privind siguranța alimentară.
Totodată, copolimerul este utilizat în producția de obiecte injectate de uz general – unde se solicită un echilibru optim între rigiditate și flexibilitate sau în fabricarea de capace și sisteme de închidere pentru ambalaje.
În cadrul testelor inițiale de producție derulate la finalul lunii februarie, instalația a realizat aproximativ 187 de tone de copolimer, estimările de producție fiind de 11.000 de tone/an.