România are nevoie de mai multă capacitate de stocare a gazelor

Scris de | 19 November, 2025
România are nevoie de mai multă capacitate de stocare a gazelor
Gaze naturale - sursa foto: Pixabay.com

România are nevoie urgentă de o creștere a capacității de înmagazinare a gazelor naturale la care poate contribui statul și companiile private, în condițiile în care capacitatea actuală este aceeași ca acum 20 de ani, a declarat, miercuri, directorul executiv al Asociației Producătorilor de Energie Electrică (HENRO), Silvia Vlăsceanu.

„În 2004 a fost mărită capacitatea de înmagazinare a gazelor naturale. Din 2004 până acum este cam tot atât, în jur de 3 miliarde de metri cubi, în condițiile în care, la momentul respectiv, Ungaria avea sub și acum se apropie de 8 miliarde metri cubi, în condițiile în care Ungaria are zăcăminte de gaz nesemnificative comparativ cu țara noastră. România doar ce se pregătește să devină principalul producător de gaze naturale, iar noi am rămas tot cu aceeași capacitate de înmagazinare. Ce ne spune asta? La un moment dat, exportați-le, pentru că nici măcar nu aveți unde să le înmagazinați. Nu le vom arde și nici nu-i bine să ardem gazele fără o valoare adăugată”, a menționat Silvia Vlăsceanu, citată de Agerpres.

În opinia sa, creșterea capacității de înmagazinare a gazelor naturale ar putea fi făcută cu sprijinul statului și a companiilor private.

„Aici trebuie să intervină statul, dar și companiile private pentru creșterea urgentă a capacității de înmagazinare a gazelor naturale. Cu ce mă încălzește pe mine la propriu și la figurat că avem 98% grad de înmagazinare, în condițiile în care capacitatea este aceeași ca acum 20 de ani”, a continuat ea.

Potrivit acesteia, vom fi un pol energetic abia atunci când vom reuși să ne creștem capacitatea de stocare a gazelor.