Ministrul Energiei: Din datele DEN, necesarul de stocare a electricității este de 4.000 MW

Scris de | 15 April, 2024
Ministrul Energiei: Din datele DEN, necesarul de stocare a electricității este de 4.000 MW

Sistemul energetic din România are nevoie de o capacitate de stocare a energiei de 4.000 MW, potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja, care citează datele ale Dispeceratului Energetic Național.

Jumătate din capacitate solicitată ar urma să fie acoperită din baterii, iar restul din hidrocentrale de acumulare prin pompaj.

Ministrul a susținut că pe partea de baterii există un apel în curs din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) evaluat la 200 de milioane de euro. La acesta se adaugă două apeluri pentru producţie şi autoconsum în Fondul pentru Modernizare, cu un bonus pentru utilizatorii care instalează baterii.

Totodată, Guvernul pregătește o schemă pe stocare din Fondul pentru Modernizare, cu buget estimat de 500 de milioane de euro.

Componenta de acumulare prin pompaj ar trebui asigurată prin proiectul centralei Tarnița-Lăpuștești, care s-ar putea dezvolta în parteneriat public-privat, potrivit ministrului, citat de Agerpres.

Recent, Monsson a pus în funcțiune cea mai mare capacitate de stocare a energiei electrice în baterii din România, în cadrul unui proiect hibrid de energie regenerabilă.

Unitatea de stocare are o putere instalată de 24 MWh – (6MWx4h) și este construită de către Monsson printr-o tehnologie aflată în curs de brevetare. Sistemul este bazat pe baterii realizate în România. Investitorul vizează atingerea unei capacități de stocare de 216 MWh în acest proiect care include capacități de producție fotovoltaice și eoliene.

Sistemul de stocare va fi încărcată cu energie produsă de parcul eolian existent în operare de 50 MW, cu energie fotovoltaică produsă de parcul fotovoltaic Gălbiori 2 de 35 MW aflat în construcție și care va fi conectat la rețea în 2024. 

Etichete: , , ,