Ministrul Agriculturii: Aproape două milioane de hectare afectate de secetă

Scris de | 17 July, 2024
Ministrul Agriculturii: Aproape două milioane de hectare afectate de secetă

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, susține că seceta a afectat aproape două milioane de hectare de teren agricol, iar producția cea mai calamitată este la porumb și florea soarelui.

Totodată, la grâu și rapiță este afectată producția întinsă pe aproximativ 100.000 de hectare.

„Aşteptăm să vedem sumele pe care Comisia le va aloca pentru secetă. Dacă nu, vom aloca din bugetul naţional. Suma totală estimată este între 500 şi 600 de milioane de euro”, a subliniat Barbu, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, vor fi acordate despăgubiri între 200 și 250 de euro pe hectar.

Ministrul a adăugat că în zonele unde s-a irigat nu au fost probleme legate de secetă, fiind vorba de circa 1,2 milioane hectare.

România a obţinut anul trecut o producţie de grâu de 9,6 milioane de tone, de pe o suprafaţă de 2,2 milioane hectare, în timp ce producţia de porumb boabe a fost de 8,5 milioane de tone de pe 2,3 milioane hectare.

Etichete: , , ,