Energy Expo - Join the revolution

Delgaz Grid oferă noi facilități la racordare prin platforma online

Scris de | 30 July, 2024
Delgaz Grid oferă noi facilități la racordare prin platforma online

Delgaz Grid oferă clienților posibilitatea să depună cereri de racordare prin platforma online, potrivit unui comunicat al companiei.

Începând cu luna iulie a acestui an, Delgaz Grid oferă clienților posibilitatea să depună cereri de racordare atât pentru extinderea rețelei de distribuție, cât și pentru modificarea/separarea instalației de utilizare gaze naturale, pe platforma www.acces.delgaz.ro, în urma unui proces de optimizare a acesteia.

Noile facilități completează întregul proces de racordare la sistemul de distribuție gaze naturale și energie electrică pentru care se poate depune documentația pe platforma dedicată clienților potențiali, care au în apropiere rețeaua de distribuție gestionată de Delgaz Grid.

Pentru a putea beneficia de funcțiunile oferite de platformă, cei care doresc să se racordeze la sistemul de distribuție gaze naturale și energie electrică pot să creeze un cont sau să se conecteze la cel existent, accesând linkul delgaz.ro/login. Apoi vor putea să transmită online cereri însoțite de documente specifice pentru racordarea la rețea.

„Prin optimizarea platformei nu doar că am extins situațiile în care clienții pot apela la serviciile noastre online, dar acum toate tipurile de cereri pentru racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale și energiei electrice se pot completa foarte ușor, în câteva minute, iar utilizatorii platformei pot afla la orice moment în ce etapă se află solicitările lor”, declară Cristian Secoșan, directorul general al Delgaz Grid.

Platforma optimizată permite completarea cererii de racordare gaze naturale/energie electrică prin pași clari, fiecare cu indicații și informări sugestive, iar cererea poate fi semnată electronic de către client.

Dacă intervine ceva în timpul completării, procesul poate fi reluat oricând, fără pierderea datelor introduse, iar în situația în care un client depune mai multe cereri, poate extrage rapoarte cu evidența acestora. Nu în ultimul rând, platforma online permite un timp mai mic de răspuns din partea companiei la solicitările clienților.

Pentru că înțelegem nevoia de transparență, platforma permite și transmiterea de notificări prin email și SMS – în funcție de canalele de comunicare alese, atât către client, cât și către mandatar- sub condiția ca aceste informații să ne fie furnizate odată cu transmiterea cererii.

Astfel, clienții sunt notificați de Delgaz Grid cu privire la pașii importanți din proces, asigurând în acest fel comunicarea continuă și eficientă, notificările acoperind procesul de la depunerea cererii de racordare și până la momentul la care se transmite răspunsul la cererea de racordare (în cazul în care imobilul e alimentat cu gaze naturale/energie electrică și se dorește modificarea/separarea instalației de utilizare) sau până la momentul la care lucrările de racordare sunt finalizate (dacă se dorește realizarea unui branșament nou – imobilul nefiind alimentat cu gaze naturale/energie electrică).

Platforma online scutește clienții de drumurile cu dosare cu acte la sediul companiei. Mai mult, aceștia au un manager de racordare dedicat care să îi îndrume prin etapele întregului proces prevăzut de legislație. Totodată, posibilitatea achitării online, direct de pe platformă a facturilor aferente racordării, este un plus important al acestei soluții.

Informații detaliate cu privire la etape, termene și responsabili pentru derularea unui proces de racordare, inclusiv formulare, pliante cu pașii care trebuie parcurși, etc. se pot găsi pe website-ul companiei www.delgaz.ro. Tot aici se găsesc informații și formulare aferente activității de emitere a avizelor de amplasament de către Delgaz Grid, pentru rețelele de distribuție gaze naturale (necesare autorizării construcțiilor), tarife practicate și legătura cu Punctul de Contact Unic Electronic, platforma dezvoltată de autorități pentru obținerea Certificatului de Urbanism a acestor avize.

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.800 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui, care deservesc 3,6 milioane de clienți.

De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,3 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze naturale şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 3,4 miliarde de euro.

Citiți detalii aici.

Etichete: , , , , ,