Energy Expo - Join the revolution

Trofeul Electricianului 2024: Pentru trei zile, Clujul devine capitala energeticii românești.

Scris de | 9 July, 2024
Trofeul Electricianului 2024: Pentru trei zile, Clujul devine capitala energeticii românești.

Cei mai buni 105 specialiști din cadrul companiilor de distribuție a energiei electrice din toată țară, alături de tinerii elevi din liceele cu profil energetic și dispecerii energetici de distribuție, își dispută supremația în cadrul competiției ”Trofeul Electricianului”, faza națională, la Cluj Napoca, în perioada 8 – 12 iulie 2024.

Distribuție Energie Electrică Romania – DEER este gazda acestui eveniment de tradiție al electricienilor. Trofeul Electricianului, iniţiat de compania Electrica în anul 1977 și reluat în anul 1995, a ajuns, anul acesta, la cea de-a 42-a ediție, fiind cel mai important și de anvergură concurs profesional din România.

La competiția națională a Trofeului Electricianului participă câștigătorii fazelor pe companie, din cadrul celor patru societăți de distribuție a energiei electrice din țară: Distribuție Energie Electrică Romania – DEER, Delgaz Grid (societate membră a grupului E.ON în România), Distribuție Energie Oltenia (societate membră a Grupului EVRYO), Rețele Electrice România (societate membră a Grupul PPC), precum și specialiștii Adrem Invest. Competiția are 9 secțiuni, dintre care una este dedicată juniorilor din sistemul de învățământ dual.

Având în vedere dezvoltarea fără precedent a producției din surse regenerabile, în special a prosumatorilor și a centralelor fotovoltaice de dimensiuni mai mici, misiunea dispeceratelor a devenit mult mai complexă și provocatoare. De aceea, începând de anul acesta, s-a introdus a noua secțiune, dedicată acestui domeniu.

Fiecare secțiune are atât probe teoretice (pe 9 iulie), practice (pe 10 iulie) si teoretice , in data de 11 iulie. Tot in data de 11 iulie vor fi desemnați câștigătorii fiecărei secțiuni. Pe lângă câştigătorii individuali, sunt premiate şi echipele de distribuţie a energiei electrice, prin acumularea punctelor obținute de fiecare membru al delegației.

”Trofeul Electricianului este una dintre cele mai importante competiții profesionale din România, ce se evidențiază prin numărul mare de participanți, la nivelul fiecărei societăți de distribuție a energiei electrice, fiind și cea mai veche competiție ”a breslelor” ce continuă și astăzi. Acest eveniment nu este doar o ocazie de a aprecia excelența în activitatea noastră, ci și un prilej de a sărbători pasiunea și devotamentul nostru, al tuturor, față de această industrie. Mapamondul se pregătește ca, peste două săptămâni, să înceapă Olimpiada de la Paris. Noi avem Olimpiada noastră: Trofeul Electricianului, ” a afirmat dna Mihaela Rodica Suciu, directorul general al DEER.

Etichete: , , , , , ,