Ministerul Mediului a anunțat că programul Rabla va continua și în acest an și, în premieră, românii care au panouri fotovoltaice vor putea să-și cumpere baterii de stocare cu bani dintr-un nou program AFM.
Pentru programul Rabla, proiectul de buget al AFM prevede alocarea a 300 de milioane de lei.
„Alocăm 300 milioane lei acestui program național, punând accent pe mașinile produse și asamblate în Europa”, a mai spus ministra Mediului, Diana Buzoianu.
Ea a arătat că bugetul AFM include un nou program de achiziție a bateriilor de stocare a energiei.
„Pentru 2026, punem un accent mai mare pe soluțiile de stocare (baterii), nu doar pe producție. Răspundem astfel creșterii masive a numărului de prosumatori și presiunii puse pe rețeaua națională de distribuție”, a mai spus Buzoianu, potrivit unei postări de pe pagina sa de Facebook.
O sumă de 1,5 miliarde lei va fi alocată pentru proiecte de apă și canalizare.
„În anul 2026 trebuie prioritizate proiecte care să aducă servicii publice esențiale de calitate pentru români. Ținta anului 2026 este ca proiectele de mediu să nu mai fie percepute și tratate separat de dezvoltarea locală”, a arătat Buzoianu.
În plus, 700 milioane de lei vor merge către programul de iluminat public. „Finanțăm proiecte de modernizare a localităților. Beneficiile imediate sunt clare: creșterea siguranței în comunități și reducerea cheltuielilor cu acest serviciu public. Administrațiile locale rămân, ca urmare a implementării proiectului, cu mai multe resurse pentru alte investiții”, a explicat ministra.
Bugetul AFM include 250 milioane lei pentru programul național de împăduriri. „În 2026 țintim reconversia terenurilor neproductive, stabilizarea solurilor, reducerea riscului de deșertificare în anumite zone”, a mai spus ea.