Transelectrica dă startul construcției a două linii electrice aeriene de 400 kV care închid magistrala de energie electrică din nordul țării și consolidează interconexiunea României cu Republica Moldova, potrivit unui comunicat al companiei.
Este vorba despre două investiții majore pentru dezvoltarea infrastructurii de transport al energiei electrice, respectiv Linia Electrică Aeriană 400 kV Gădălin – Suceava și Linia Electrică Aeriană 400 kV de interconexiune Suceava (RO) – Bălți (MD), pe teritoriul României.
Prin aceste două lucrări de importanță majoră, Transelectrica închide Inelul de 400 kV din zona de nord a țării, o verigă puternică pentru creșterea securității energetice a României, și consolidează interconexiunea cu Republica Moldova.
Ștefăniță Munteanu, CEO Transelectrica: „Alături de partenerii contractuali, Transelectrica se angajează în realizarea unor investiții fanion ale României în sectorul energetic. Sunt două lucrări de anvergură mare și impact istoric, iar responsabilitatea pentru finalizarea acestora în condițiile asumate și la termen ne aparține, iar importanța strategică a celor două investiții ne obligă să dăm dovadă de cel mai înalt profesionalism. Închiderea inelului de 400 kV al României – pe zona de nord și o nouă interconexiune cu Republica Moldova reprezintă două deziderate ale României și în același timp creează oportunitatea de dezvoltare economică a de nord-est a țării”.
Cea mai lungă linie electrică aeriană din România
LEA 400 kV Gădălin – Suceava este linia electrică aeriană cu cea mai mare lungime din România ce va conecta, peste munți, Ardealul de Moldova.
Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construcție a Linia Electrică Aeriană (simplu circuit) 400 kV Gădălin – Suceava, inclusiv interconectarea la Sistemul Electroenergetic Național (SEN) a fost semnat în luna august 2025, ca urmare a procedurii de licitație publică, cu Asocierea Electromontaj SA – ELM Electromontaj Cluj SA, lider de asociere Electromontaj SA.
Valoarea contractului este de 688,3 milioane de lei, fără TVA, cu o durată de execuție de 69 de luni, fiind realizat pe mai multe etape: proiectare, obținere/actualizare documentații necesare pentru obținerea autorizațiilor și avizelor, obținerea avizelor și autorizațiilor și execuție lucrări.
Linia Electrică Aeriană (simplu circuit) 400 kV Gădălin – Suceava, inclusiv interconectarea la SEN este un obiectiv de investiții de utilitate publică și de interes național, unul dintre cele 11 proiecte de investiții cu finanțare din Fondul pentru Modernizare, în valoare de 492 milioane de lei.
LEA 400 kV Gădălin – Suceava va închide magistrala energetică de 400 kV în zona de nord a țării, fiind una dintre cele mai complexe lucrări de infrastructură energetică națională, traversând un teren muntos extrem de dificil.
Totodată Linia Electrică Aeriană 400 kV Gădălin – Suceava va fi linia cu cea mai mare lungime din România, respectiv 260 de kilometri și va conecta două regiuni geografice ale țării importante ale României: Ardealul și Moldova. Noua linie va străbate teritoriul a trei județe (Cluj, Bistrița – Năsăud și Suceava) și a 40 de localități.
Noua Linie Electrică Aeriană 400 kV Suceava – Gădălin va facilita integrarea centralelor eoliene ce urmează să fi construite în Moldova și Dobrogea, realizând în acest fel o nouă magistrală de evacuare a energiei electrice către nord – vestul României, dar și către țările vecine, aflate la vest de România, consolidând astfel buna funcționare a SEN.
De asemenea, realizarea acestei investiții strategice a Transelectrica va avea un impact pozitiv în ceea ce privește creșterea posibilităților de dezvoltare locală prin asigurarea unei căi alternative de alimentare a zonelor deficitare de energie electrice din nordul Transilvaniei și Moldova.
Totodată, acest proiect de importanță strategică contribuie la creșterea siguranței în funcționare a Sistemului Electroenergetic Național și, implicit, a alimentării cu energie electrică a consumatorilor la standarde ridicate de calitate și cu respectarea principiilor dezvoltării durabile.