Siegfried Mureșan, desemnat pentru funcția de prim-ministru al României

Scris de | 17 September, 2026
Siegfried Mureșan, desemnat pentru funcția de prim-ministru al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat joi pe europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru al țării.

„Am ales să desemnez, să propun pentru poziţia de prim-ministru persoana care are cele mai multe voturi exprimate azi de partid de la consultări, şi această persoană este Siegfried Mureşan”, a spus Nicușor Dan, într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni.

Aceasta după ce, pe parcursul zilei de joi, președintele a avut consultări cu partidele politice parlamentare. Sigfried Mureșan a fost propus de PNL, USR și UDMR.

În premieră pentru politica românească, premierul desemnat nu își dăduse acordul până la momentul declarației președintelui, după cum a afirmat chiar Nicușor Dan:

„Am vorbit cu domnul Mureșan și mi-a solicitat un timp de gândire pe care îl respect. El rămâne prima opțiune pentru mine în acest moment și aștept să-mi confirme sau să-mi infirme înainte de a publica decretul în Monitorul Oficial”, spus Dan.

La câteva minute după declarația președintelui, Mureșan a anunțat pe Facebook că acceptă propunerea.

„Accept propunerea făcută de Președintele României”, a scris europarlamentarul.