Se caută soluții pentru protejarea consumatorilor vulnerabili după liberalizarea pieței de energie și gaze

Scris de | 11 December, 2024
Se caută soluții pentru protejarea consumatorilor vulnerabili după liberalizarea pieței de energie și gaze

Cu restanțe de peste un miliard de euro neachitate la furnizorii de energie care au suportat plafonarea prețurilor și după o decizie a Curții Constituționale, care a decis că supraimpozitarea producătorilor de energie este neconstituțională, devine cât se poate de clar că de la 1 aprilie 2025 Guvernul nu-și va mai permite să țină prețurile plafonate.

În aceste condiții se caută soluții pentru protejarea unei anumite categorii de consumatori, anticipându-se o explozie a prețurilor după liberalizare. Se speră că odată cu venirea primăverii presiunea pe sistemul energetic va scădea și că vom avea suficientă energie și gaze pentru a nu depinde atât de mult de importuri, zonă în care prețul este imposibil de controlat.

Nu putem anticipa ce va decide guvernul numit după validarea noului parlament, dar cu siguranță prețul energiei și gazelor este una din cele mai mari provocări. În acest sens, guvernul actual a început să caute soluții pentru atenuarea impactului cu prețurile liberalizate după 1 aprilie 2025.

A fost înființat un organism cu rol consultative, prin decizie a premierului Marcel Ciolacu la finele lui noiembrie, cu scopul de a identifica şi propune soluţii economice, sociale şi legislative pentru stabilitatea sectorului energetic din România şi pentru protejarea categoriilor sociale vulnerabile.

Comitetul este condus de vicepremierul Marian Neacşu, în calitate de preşedinte, alături de vicepreşedinţii Sebastian Burduja, ministrul Energiei, şi Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, iar în componenţa sa se regăsesc reprezentanţi ai tuturor ministerelor şi instituţiilor de stat cu rol în asigurarea stabilităţii în sectorul energetic din România. Membrii titulari ai acestui for consultativ sunt, de asemenea, reprezentanţi ai mediului universitar şi ai producătorilor şi furnizorilor de energie.

“Avem nevoie de o tranziţie lină spre noua etapă din sectorul energiei, care să ţină cont de categoriile vulnerabile de consumatori, să nu ignore consumatorii industriali, iar impactul în viaţa zilnică al trecerii la etapa următoare să fie cât mai redus pentru întreaga societate”, a subliniat vicepremierul Neacşu, citat în comunicat.

La rândul său, ministrul Sebastian Burduja a accentuat asupra faptului că, în primă fază, vor fi avute în vedere măsuri pe termen scurt de stabilitate energetică, urmând ca într-un orizont mediu de timp, prin investiţii şi soluţii inovative de producere şi stocare, să scadă preţul energiei.

“Avem nevoie de o piaţă cât mai lichidă din aprilie, neblocată de câţiva jucători. Într-un an-doi, vom sta foarte bine la preţul energiei”, a încheiat ministrul de resort.

După reuniunea Comitetului consultativ urmează ca grupuri de lucru reunite sub umbrela acestuia să identifice tot spectrul de probleme care compun tabloul de bază în generarea de măsuri adecvate obiectivelor ţintite, inclusiv implementarea unui nou cadru legislativ care să intre în vigoare înainte de expirarea prevederilor actuale şi dezvoltarea unei politici naţionale vizând combaterea sărăciei energetice, conform comunicatului.

Etichete: , , , ,