Schimbarea orei ar putea avea drept efect creșterea consumului de energie, susține Radu Puiu, analist financiar XTB România.
„Tranziția la o altă oră este o tradiție istorică și a fost introdusă pentru prima dată în urmă cu aproximativ 100 de ani, în timpul Primului Război Mondial. Principalul motiv la acea vreme era că se economisea energie (electricitate, cărbune, combustibil pentru lămpi etc.) deoarece oamenii se puteau folosi de lumina naturală la serviciu, fără a consuma resurse suplimentare.
Totuși, societatea s-a schimbat în ultimii 50 de ani, prin urmare se pune întrebarea dacă acest concept mai are sens astăzi. Pe scurt, răspunsul este nu, fiind la mijloc mai multe motive. Primul dintre acestea este impactul asupra consumului de energie. În case și în fabrici se foloseau becurile clasice acum mulți ani, care consumau relativ multă energie. În prezent, însă, sunt folosite alternative mai eficiente, astfel încât lumina nu mai este un factor diferențiator’, explică Radu Puiu, într-o analiză cu privire la efectele trecerii de la ora de vară la cea de iarnă și invers.
Ce efect poate avea schimbarea orei asupra consumului de energie
Potrivit acestuia, astăzi, în mod paradoxal, efectul poate fi complet opus. Deoarece oamenii se trezesc mai devreme după schimbarea orei, când este mai frig, companiile ar putea chiar să încălzească birourile puțin mai mult sau să folosească aerul condiționat o oră în plus în timpul verii. Mai multe studii au arătat că trecerea la ora de vară economisește o cantitate neglijabilă de energie electrică chiar și în prezent.
Un alt factor avut în vedere este modul în care s-a schimbat structura muncii.
„De exemplu, în trecut, un număr mare de persoane lucrau în agricultură, domeniu unde lumina naturală era importantă. Cu toate acestea, de-a lungul deceniilor, numărul celor care lucrează în acest sector a scăzut treptat. Așadar, dacă în trecut era adevărat că trecerea la ora de vară era benefică pentru sectorul agricol, astăzi acest argument s-ar aplica unui număr mult mai mic de persoane”, subliniază analistul financiar, potrivit Agerpres.
Citiți aici întreaga analiză.