Energy Expo - Join the revolution

Reglementările ANRE nu sunt stimulative, susține ACUE

Scris de | 23 September, 2024
Reglementările ANRE nu sunt stimulative, susține ACUE
Investiții în dezvoltarea rețelei

Reglementările ANRE pentru perioada 2025-2030 nu sunt stimulative pentru investiții, spune Dana Dărăban, director ACUE.

  • “Uniunea Europeană a lansat un plan de acţiune pentru digitalizarea sistemului energetic în 2022. S-a instituit chiar un grup operativ pentru reţele inteligente la nivelul Uniunii Europene şi se vorbeşte, ca posibilitate de implementare din acest an, de un spaţiu european comun al datelor privind energia. Ce ne dorim să vedem? Vrem să vedem o preocupare similară la nivel local.
  • Cred că ar fi potrivit să vedem în legislaţia primară, în cadrul de reglementare, o prioritizare şi o încurajare a investiţiilor în digitalizare. Am vrea să vedem criterii foarte clare pe ceea ce înseamnă investiţiile recunoscute în digitalizare şi să evităm discuţii absolut inutile despre ce înseamnă digitalizarea. Se lucrează inclusiv prin ACER (Agenţia UE pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei, n.r.) la stabilirea unor indicatori.
  • Referitor la ceea ce s-a aprobat în Comitetul de reglementare, săptămâna trecută, nu am putea să spunem: “Cadrul de reglementare este unul stimulativ”. Îl analizăm, întrucât s-a publicat abia vineri. Vom ieşi, bineînţeles, cu o analiză şi vom explica unde vedem noi riscurile, dar la o primă vedere nu este un cadru de reglementare stimulativ”, a precizat Dărăban, în conferința Focus Energetic, potrivit Agerpres.

Pe 17 septembrie, Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat Ordinele privind aprobarea Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, respectiv a Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de transport al energiei electrice, care se vor aplica în cea de-a V-a perioadă de reglementare, care începe la data de 1 ianuarie 2025.

Autoritatea a subliniat că, având în vedere datele din situația privind nivelul indicatorilor prevăzuți în Standardul de performanță prezentată în Raportul privind realizarea indicatorilor de performanță pentru anul 2023 publicat pe pagina de internet a ANRE și datele cuprinse în Planurile de dezvoltare pe 10 ani transmise de operatori, s-a constatat că deși au fost realizate investiții, starea rețelelor reflectată de nivelul actual al indicatorilor prevăzuți în Standardul de performanță este încă nesatisfăcătoare și este necesar în continuare un volum semnificativ de investiții pentru atingerea obiectivelor de obținere a unor rețele sigure, fiabile și eficiente.

În consecință, pentru perioada a cincea de reglementare, ANRE a prevăzut:

  • acordarea unui stimulent de un punct procentual peste nivelul Ratei Reglementate a Rentabilității (RRR) aprobate pentru investițiile noi din surse proprii, cu data de punere în funcțiune după data de 1 ianuarie 2025, pentru valoarea care depășește un anumit prag valoric stabilit conform metodologiei.
  • reducerea cu două puncte procentuale a nivelul RRR aprobate pentru investițiile în dotări, cu excepția dotărilor utilizate efectiv la lucrările în rețea, care conduc la menținerea și/sau îmbunătățirea parametrilor rețelelor.
  • implementarea unui mecanism stimulativ de recompensă/penalizare corelat cu nivelul de performanţă de 0,5 puncte procentuale nivelului RRR pentru operatorii care pun accent pe dezvoltarea unei rețele inteligente care promovează eficiența energetică și integrarea energiei produse din surse regenerabile, pe baza unui set limitat de indicatori.
  • limitarea pierderilor legate de recunoașterea în tarifele aplicate de operatori a costurilor privind achiziția de energie electrică pentru acoperirea consumului propriu tehnologic.
  • se prevede aplicarea unui plafon de 10% în termeni reali pentru creșterea anuală a componentei tarifare aferente recuperării de către operatori a costurilor fixe.
  • acordarea unui stimulent pentru investițiile cofinanțate din fonduri europene nerambursabile de 0,5% peste valoarea RRR aprobată.

„Considerăm că noile Metodologii asigură un cadru de reglementare adaptat exigențelor din domeniul transportului și distribuției de energie electrică, urmărind atingerea unui echilibru între stimularea interesului realizării investițiilor necesare îmbunătățirii calității serviciului de transport și distribuție a energiei electrice și asigurarea unui nivel rezonabil al profiturilor operatorilor, ținând cont și de nivelul de suportabilitate al clienților finali de energie din România”, a declarat George Niculescu, preşedintele ANRE.

Citiți detalii aici.

Etichete: , , , , , ,