Pe măsură ce proiectul SMR din România avansează rapid, companiile Samsung C&T și IHI au fabricat și instalat cu succes o machetă demonstrativă a modulelor din compozit de oțel (SC), care vor face parte din pereții de izolare ai viitoarei centrale nucleare SMR de la Doicești.
Folosind rezultatele și lecțiile învățate în urma acestui demers, Samsung C&T și IHI intenționează să dezvolte în România competențe și tehnologii avansate similare, care să fie utilizate atât pentru implementări locale, cât și pentru clienți internaționali.
Pentru a marca acest moment important, Samsung C&T și IHI au organizat o ceremonie de finalizare la fabrica lor din Yokohama Works, Japonia, în prezența reprezentanților RoPower Nuclear, Fluor Corporation, NuScale și a profesorilor de la Universitatea Purdue, implicați în dezvoltarea codului de proiectare pentru modulele SC.
RoPower Nuclear a fost reprezentată de o echipă tehnică condusă de CEO-ul Cezar Georgescu, care a subliniat în mesajul său importanța construirii unui lanț de aprovizionare global, capabil, de cea mai înaltă calitate (așa cum este cel al gazdelor, IHI), și bine coordonat pentru succesul livrării tehnologiei SMR.
Mulțumiri speciale se adresează Excelenței Sale, Dr. Ovidiu Raețchi, Ambasadorul României în Japonia, pentru participarea la eveniment și sprijinul constant acordat RoPower Nuclear.
În discursul său, Excelența Sa a subliniat încă o dată importanța strategică și valoarea durabilă pe termen lung a parteneriatului industrial dintre România și Japonia.
Modelul demonstrativ SC Wall are dimensiunea de aproximativ 9 m lungime x 1,2 m lățime x 6 m înălțime și greutatea de aproximativ 46 tone