Prețul energiei din piața de echilibrare analizat la Ministerul Energiei

Scris de | 4 July, 2024
Prețul energiei din piața de echilibrare analizat la Ministerul Energiei

Prețul energiei electrice din piața de echilibrare a ajuns la niveluri nemaintâlnite până acum, maximul fiind de 16.000 de lei/MWh. În aceste condiții riscurile ca întreg sistemul energetic să se apropie de un black out par a fi din ce în ce mai mari. Panica a cuprins nu numai Transelectrica, care gestionează piața de echilibrare, ci toți participanții la piață. În acest sens, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a convocat o întâlnire de lucru cu ANRE, Transelectrica, OPCOM și asociațiile producătorilor, distribuitorilor și furnizorilor din energie pentru a analiza situația din Piața de Echilibrare și soluțiile posibile

Astăzi, 4 iulie, a avut loc la sediul Ministerului Energiei o întâlnire cu reprezentanții principalelor entități de pe lanțul energetic. Întâlnirea a avut loc în contextul în care pe Piața de Echilibrare, în perioada recentă, s-au înregistrat creșteri ale prețurilor energiei electrice.

Sebastian Burduja, ministrul energiei: “Am sesizat că în ultimele zile pe piața de energie se întâmplă un fenomen care trebuie analizat cu celeritate, pentru a nu ajunge la o destabilizare a bunei funcționări a pieței. Așa cum am făcut de fiecare dată, luăm măsuri imediat ce sesizăm că anumite conjuncturi sau comportamente pot avea efecte negative asupra consumatorilor finali. O piață sănătoasă este cea în care există echilibru și stabilitate pe tot lanțul.

Bineînțeles, conform mecanismului actual de protejare a consumatorilor, volatilitatea prețurilor nu are niciun efect negativ asupra facturilor, prețurile fiind plafonate până la 31 martie 2025.

Pe termen scurt, le-am solicitat partenerilor de dialog să gândească și să prezinte soluții prin care să ne asigurăm că păstrăm un cadru stabil, iar pe termen mediu și lung accelerăm la nivelul ministerului investițiile în capacități de producere și de stocare a energiei.

În aceste zile, avem încă o dovadă a importanței proiectelor mari pentru România, care să ofere flexibilitate sistemului, precum centralele cu acumulare prin pompaj, centralele pe gaz și stocarea la nivel mare.

Din fericire, am reușit să punem pe drumul cel bun proiectul Tarnița – Lăpuștești și să atragem miliarde de euro pentru investiții în centrale pe gaz și capacități de stocare. Aceste investiții vor crea un cadru energetic sustenabil și cu prețuri corecte. Pe termen scurt, trebuie să identificăm soluțiile complementare necesare.”

Următoarea întâlnire va avea loc la mijlocul săptămânii următoare, când fiecare parte implicată în analiză va prezenta soluții concrete pentru o mai bună funcționare a pieței.

Etichete: , , , , ,