Tehnologiile de captare, utilizare și stocare a carbonului (CCUS) vor fi elemente-cheie pentru
decarbonizarea industriei grele din România, mai ales pentru sectoarele cu emisii de dioxid
de carbon care nu pot fi reduse. Recent, EPG a analizat principalele bariere în calea
implementării CCUS în România, printre care se numără lipsa unui cadru de reglementare și
de finanțare adecvat și absența infrastructurii de transport și stocare. Pe lângă aceste obstacole,
care împiedică dezvoltarea proiectelor CCS în România, EPG a identificat în cadrul proiectului
european ConsenCUS (Horizon 2020) o serie de elemente suplimentare, mai puțin cunoscute,
care trebuie abordate în politicile naționale privind decarbonizarea industriei prin CCUS.
O primă considerație se referă la unde și cum vor fi aplicate tehnologiile CCUS. În
România, principalele sectoare pentru care captarea carbonului reprezintă o soluție
indispensabilă sunt producția de ciment, sectorul chimic și rafinarea petrolului. Deși captarea
emisiilor se poate face și în alte industrii, și chiar și în centralele energetice, pentru acestea sunt
mai potrivite alte măsuri de decarbonizare, cum ar fi electrificarea. De aceea, tehnologiile CCUS
nu sunt soluții miraculoase pentru toate sectoarele economiei, ci ele trebuie direcționate către
sectoarele care nu au alte alternative, sau în scopul obținerii de “emisii negative”, prin
captarea dioxidului de carbon direct din atmosferă.
Pe lângă alegerea cumpătată a sectoarelor pentru aplicarea CCUS, trebuie selectate și
aplicațiile CCUS cu cea mai mare contribuție la prevenirea schimbărilor climatice. Spre
exemplu, utilizarea dioxidului de carbon pentru producția de carburanți sintetici, care emit
dioxid de carbon prin ardere, va avea per total un impact climatic mai mic decât stocarea
permanentă în subteran. Aceste diferențe sunt nuanțate, iar pentru asigurarea unui impact
climatic minim, care să justifice investițiile semnificative necesare, proiectele CCUS trebuie
evaluate pe întreg lanțul de proces, de la sursa emisiilor captate până la destinația lor
finală. Pe acest lanț de proces trebuie determinat atât impactul climatic, cât și cel asupra
mediului înconjurător – spre exemplu, tehnologiile mature de captare a carbonului folosesc
drept solvenți aminele, care pot avea un impact negativ asupra mediului dacă nu sunt bine
monitorizate.
