DEER accelerează investițiile în rețeaua de distribuție: program CAPEX record de 1,48 miliarde lei în 2026, după investiții de 878 milioane lei realizate în 2025, arată un comunicat al companiei.
„Pentru 2026 ne-am propus cel mai ambițios program investițional din istoria companiei, în valoare de 1,48 miliarde lei, susținut din fonduri proprii, finanțări atrase și fonduri europene nerambursabile”, spune Mihaela Rodica Suciu, Director General DEER.
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), companie membră a Grupului Electrica, a realizat în anul 2025 investiții în valoare de 878 milioane lei, continuând ritmul accelerat de modernizare și digitalizare a rețelei de distribuție. După încheierea perioadei de recuperare prevăzute de metodologia ANRE, valoarea programului de puneri în funcțiune aferent anului 2025 a ajuns la 924 milioane lei, prin includerea lucrărilor finalizate și raportate până la 30 iunie 2026.
Pentru anul 2026, compania are aprobat un program CAPEX în valoare de 1,48 miliarde lei, cel mai amplu din istoria sa.
Valoarea finală raportată către ANRE include investițiile realizate în cadrul programului aferent anului 2025, investițiile reportate din anul precedent și lucrările puse în funcțiune în perioada de recuperare, până la 30 iunie 2026, conform metodologiei de reglementare aplicabile.
Valoarea de 924 milioane lei cuprinde: 844 milioane lei reprezentând lucrări realizate în cadrul programului de investiții aferent anului 2025 (inclusiv lucrări suplimentare), 34 milioane lei reprezentând investiții reportate din 2024 și 46 milioane lei reprezentând lucrări puse în funcțiune în perioada de recuperare.
În ultimii patru ani, DEER și-a crescut constant ritmul investițional, cu următoarele realizări: 558 milioane lei în 2022, 777 milioane lei în 2023, 810 milioane lei în 2024 și 878 milioane lei în 2025.