Grupul austriac OMV plănuiește să reducă 2.000 din cei 23.000 de angajați la nivel mondial, potrivit unei informații publicate de ziarul local Kurier și preluată de Reuters.
Filiala din România, OMV Petrom, va fi cea mai afectată, alături de rafinăria OMV din sudul Germaniei și operațiunile din Slovacia.
În ceea ce privește Austria, compania intenționează să elimine 400 din cele 5.400 de posturi. Sindicatele din cadrul companiei au avertizat deja că se pregătesc de acțiuni de protest, numind planul o “lovitură severă” pentru economia austriacă și avertizând că “posibila pierdere de personal înalt calificat este o pierdere majoră pentru industria austriacă”. OMV a refuzat să comenteze informațiile.
La finalul lunii iunie, OMV Petrom, cea mai mare companie din România din punctul de vedere al cifrei de afaceri, avea 10.158 de angajați.
Filiala de produse chimice Borealis, care urmează să fuzioneze cu o divizie a companiei Abu Dhabi National Oil Company (ADNOC), principalul acționar al OMV, va rămâne neafectată de aceste restructurări.