Numărul prosumatorilor din România a ajuns la 140.000
Numărul prosumatorilor din România în acest moment a ajuns la 140.000, arată datele Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).
Datele centralizate arată că, la finalul lunii aprilie, în România erau 129.736 de prosumatori.
„Am ajuns la aproape 130.000 de prosumatori în aprilie și bănuim că suntem peste 140.000 la ora actuală, iar ca putere la 1.700 de MW. Programul AFM (Casa Verde Fotovoltaice – n.r.) produce efecte deja. Ne așteptăm la un trend accelerat de depuneri de cereri și la instalări de prosumatori”, a afirmat, miercuri, Viorel Alicuș, director general în cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Energie.
Potrivit acestuia, un operator de distribuție încheie circa 300 de contracte de racordare pe zi.
„Mie mi se pare un număr foarte mare, pentru că, dacă stai să faci socoteala, ajungi undeva la 40.000 de prosumatori pe lună, ceea ce nu prea este posibil logistic vorbind”, a adăugat Alicuș.
Potrivit acestuia, prognoza ANRE arată că vom ajunge la 200.000 de prosumatori la finele anului.
„Pe durata verii probabil vom vedea 8.000 – 9.000 – 10.000 de prosumatori pe lună în plus. Avem șanse să ajungem la 2.000 de MW instalați”.
Alicuș a vorbit și despre dezechilibrele care apar în sistemul energetic național, ca urmare a acestui trend accelerat:
„Colegii de la Transelectrica sunt bulversați de acest trend și în special de reducerea consumului.
Ei nu mai știu exact cum să dispecerizeze capacitățile existente și sunt erori în a da prognoza pentru ziua următoare și aceasta creează probleme.
Probleme și mai mari sunt la operatorii de distribuție. Ei ajung în situațiile în care, pe un ax de joasă tensiune, cum vedem pe stradă sau în comune, există cazuri unde sunt peste 50 de prosumatori care practic se canibalizează. Asta nu este în regulă și trebuie făcut ceva.
Investițiile în zona de distribuție nu se fac ușor, pentru că distribuitorii trebuie să aleagă între a face investiții pentru a permite mai multe capacități de energie regenerabilă sau a face investiții pentru a asigura alimentarea cu energie electrică pentru toți consumatorii”.
Nu este simplu și nu este ieftin, a mai spus directorul din cadrul ANRE.
„Vom avea discuții cu ei, să nu ne trezim cu prețul energiei după liberalizare, probabil anul viitor, în creștere”, a adăugat el.