Ministerul Energiei: Investiții record de peste 13,6 miliarde de euro

Scris de | 21 June, 2024
Ministerul Energiei: Investiții record de peste 13,6 miliarde de euro
energie verde, sustenabilitate - sursa foto: Pixabay.com

Ministerul Energiei a pus la dispoziția sistemului energetic un sprijin record de peste 13,6 miliarde de euro, fonduri nerambursabile pentru investiții în tot lanțul energetic, în primul an de mandat al ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Sursele de finanțare au cuprins Fondul pentru Modernizare, PNRR, Schemele naționale și Planul Național de Investiții, a transmis astăzi instituția, într-un comunicat de presă.

Printre beneficiarii banilor puși la dispoziție de Ministerul Energiei se află proiecte ale companiilor strategice din sectorul energetic, precum Transelectrica și Transgaz sau ale companiilor cu tradiție în energie, precum Complexul Energetic Oltenia și Romgaz. Totodată, fondurile nerambursabile sunt investite:

* în sectorul de producție a energiei, în special în noi capacități de energie din sursă regenerabilă;

* în extinderea și modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice

* în creșterea eficienței energetice în sectorul industrial;

* în modernizarea și realizarea de centrale în cogenerare de înaltă eficiență și în modernizarea rețelelor de termoficare;

* în producție și/sau asamblare și/sau reciclare a bateriilor, a celulelor și panourilor fotovoltaice;

* în noi capacități de stocare a energiei electrice;

* în tehnologii noi, precum capacitățile de producție a hidrogenului verde care să fie utilizat pentru stocarea energiei electrice și/sau pentru decarbonizarea industriei;

* în programe care vizează direct consumatorii finali de energie electrică, precum programul Electric-Up sau schemele pentru producție de energie regenerabilă pentru autoconsum;

* în sprijinirea reducerii consumului de energie prin eficiență energetică în sectorul transporturilor;

* în dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaz, flexibile, pentru producerea de energie electrică și termică în cogenerare de înaltă eficiență(CHP) în  termoficarea urbană (CHP).

Din prima zi la Ministerul Energiei am spus că prioritățile mele sunt deblocarea fondurilor și accelerarea investițiilor. Doar așa putem ajunge să avem independență energetică, prețuri corecte în facturile românilor și o economie sustenabilă și competitivă.

Mi-am propus investiții în sectorul energetic care să aducă beneficii concrete pentru români și economia noastră. Aceste investiții vor schimba modul în care producem și consumăm energie, având un impact pozitiv asupra vieții de zi cu zi. Sunt proiecte esențiale pentru a trece la surse de energie mai ieftine, mai verzi și mai sustenabile, creând locuri de muncă bine plătite și îmbunătățind standardul de viață al românilor.

Cele 13,6 miliarde de euro sunt folosite pentru modernizarea infrastructurii energetice și sprijinirea inovației, proiecte care vor consolida securitatea energetică a României și ne vor întări poziția în regiune. Acestea sunt doar sumele nerambursabile, la care se adaugă contribuția beneficiarilor, ceea ce înseamnă că valoarea totală a proiectelor noi depășește 25 de miliarde de euro. Aceste investiții record pentru sistemul energetic național înseamnă dezvoltare, mii de noi locuri de muncă și o energie mai sigură, mai accesibilă și mai verde pentru toți românii”, a declarat Sebastian Burduja, Ministrul Energiei.

Bugetul pe care Ministerul Energiei îl alocă investițiilor este împărțit astfel:

* PNRR – 1,25 miliarde euro;

* Fondul pentru Modernizare – 8,8 miliarde euro;

* Scheme Naționale – 3,3 miliarde euro;

* Planul Național de Investiții – 0,28 miliarde euro.

Detalierea tuturor programelor de investiții se regăsește într-un document anexat, pe site-ul Ministerului Energiei.