Energy Expo - Join the revolution

Întreruptorul miniatural ABB permite tranziția energetică către un viitor net zero bazată pe siguranță

Scris de | 9 July, 2024
Întreruptorul miniatural ABB permite tranziția energetică către un viitor net zero bazată pe siguranță

Primul întreruptor miniatural (MCB) de la ABB aniversează 100 de ani de protecție a circuitelor electrice și evoluează pentru a răspunde nevoilor de sustenabilitate ale viitorului. Având în vedere că aproape un sfert din totalul incendiilor au loc în clădiri rezidențiale , MCB-ul nu numai că a revoluționat modul în care trăim, permițând locuințe sigure, dar a adus siguranța electrică în întreaga societate, de la infrastructura feroviară până la fabrici, clădiri comerciale și centre de date. 

MCB-urile detectează defecțiunile electrice, cum ar fi scurtcircuitul și suprasarcina, deconectând circuitul în 10 milisecunde, de 10 ori mai repede decât o clipire de ochi. Acestea pot fi apoi resetate rapid și ușor, fără a fi necesară înlocuirea lor. Pe măsură ce facem tranziția către un viitor net zero, este esențial să creștem gradul de electrificare și să integrăm surse de energie regenerabilă diversificate. Acest lucru înseamnă că dispozitivele de protecție au de gestionat sarcini electrice și mai mari, împreună cu variațiile în ceea ce privește furnizarea și cererea de energie electrică. ABB oferă siguranță electrică pentru orice, de la panouri solare și pompe de căldură până la vehicule electrice și oferă protecție suplimentară împotriva defectelor precum curenți reziduali, supratensiuni, curenți de punere la pământ sau arcuri electrice.

Aldo Sciacca, Directorul pentru Distribuția Energiei de la Divizia Clădiri Inteligente a ABB Electrificare, a declarat: “Portofoliul nostru orientat spre viitor se concentrează pe obținerea eficienței energetice și pe practici transparente și durabile. De asemenea, ne concentrăm pe instalarea ușoară, care este foarte valoroasă atunci când ne confruntăm cu lipsa forței de muncă calificate. Prin modelele noastre compacte, modulare și flexibile, permitem modernizarea clădirilor și integrarea surselor de energie regenerabilă, în mod rapid și în siguranță. Acest lucru joacă un rol esențial în asigurarea dezvoltării în siguranță a comunităților, orașelor și peisajelor urbane durabile și moderne ale viitorului nostru.”

Dispozitivele de protecție actuale fac clădirile noi și vechi din întreaga lume mai sigure, mai inteligente și mai durabile. Design-ul compact permite modernizarea chiar și în clădirile istorice, unde spațiul este limitat. Structurile din lemn din cadrul multora dintre clădirile de importanță istorică din lume, cum ar fi morile de vânt Kinderdijk Windmills in the Netherlands, și Aachen Cathedral in Germany, sunt deosebit de vulnerabile la pericolele electrice, care pot duce la incendii. Sistemele electrice au fost modernizate în aceste situri din patrimoniul mondial UNESCO prin instalarea unor dispozitive de protecție compacte, pentru detecția arcului electric  Arc Fault Detection Devices (AFDDs) integrate cu protecție la supracurent și curent rezidual Residual Current Circuit Breaker with Overcurrent protection (RCBO), protejând aceste repere culturale pentru secolele următoare.

Etichete: , , , ,