Facturile la energie vor crește din luna octombrie

Scris de | 9 October, 2025
Facturile la energie vor crește din luna octombrie

Facturile la energia electrică primite în octombrie, pentru consumul din luna septembrie, vor crește din cauza majorării tarifului pentru serviciile de sistem, a anunțat Hidroelectrica.

Compania și-a notificat clienți că, începând cu data de 1 septembrie 2025, a intrat în vigoare noua valoare a tarifului reglementat pentru serviciile de sistem, aplicat de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” S.A..

„Conform Ordinului Ministrului Energiei nr. 60 din 26.08.2025, publicat în Monitorul Oficial, tariful a fost majorat de la 7,04 lei/MWh la 12,79 lei/MWh. Această creștere tarifară, impusă prin reglementare, va conduce la o majorare a prețului final facturat pe care îl veți plăti pentru energia electrică consumată. Noul tarif va fi reflectat pe facturile emise începând cu luna octombrie 2025, aplicabil pentru consumul de energie începând cu luna septembrie 2025, inclusiv”.

Hidroelectrica: Această modificare se aplică tuturor consumatorilor, indiferent de furnizor

Într-un comunicat de presă, compania a explicat faptul că nu compania a decis majorarea prețului.

„În contextul unor articole apărute recent în presă, cu titluri de tipul „Hidroelectrica scumpește energia”, dorim să aducem o serie de clarificări pentru corecta informare a publicului și a clienților noștri.

Hidroelectrica nu a modificat prețul energiei active prevăzut în ofertele sale comerciale. Majorarea semnalată în prețul final facturat consumatorilor este determinată exclusiv de creșterea tarifelor reglementate pentru serviciile de sistem”.

Compania a subliniat că aceste tarife reglementate sunt componente obligatorii ale prețului final al energiei electrice și se aplică în mod uniform tuturor furnizorilor de energie din România, fără excepție.

„Prin urmare, toți consumatorii de energie electrică, indiferent de furnizorul ales, vor regăsi această modificare în facturile aferente consumului din luna septembrie 2025”.