Tranziția verde este un efort al întregii societăți și nu poate fi realizată fără comunitățile locale, sectorul privat, public, mediul academic, cercetători și experți din organizații neguvernamentale. Dialogul este absolut esențial ca România să reușească să atingă țintele ambițioase de reformare. De asemenea, trebuie să acordăm mai multă atenție cercetării și dezvoltării pe plan local a unor tehnologii inovatoare, pentru a susține astfel industria locală. Totodată, adaptarea infrastructurii energetice la efectele schimbărilor climatice va deveni critică. Acestea sunt câteva dintre ideile principale subliniate în cadrul ENERGY EXPO 2024, eveniment organizat de MTR Media Group, din portofoliul căruia face parte și publicația Energy Magazine.
Sub motto-ul JOIN THE EVOLUTION, târgul expozițional ENERGY EXPO a reunit sub același acoperiș, în perioada 10-13 octombrie 2024, la Hala Laminor din Capitală, jucători-cheie din industria de energie și industrii conexe, de la nivel local și internațional.
Furnizori de tehnologie, autorități centrale și locale, asociații de profil, ONG-uri și consumatori, start-upuri, institute de cercetare au participat la târgul expozițional cu scopul de a colabora și de a găsi cele mai bune soluții pentru un viitor sustenabil. Spațiu expozițional de 30.000 mp, zeci de expozanți, patru zile de conferințe, circa 100 de speakeri care și-au expus ideile în cele 12 conferințe cu 19 paneluri transmise live pe scenele Grand Arena și Innovation Arena – iată, pe scurt, rezultatele unui „maraton” care și-a propus să ridice standardele evenimentelor de profil din România.
Temele de discuție au vizat o abordare la 360 de grade a complexității tranziției verzi: de la strategia energetică a României și aplicarea Pactului verde european, mixul energetic al viitorului, dezvoltarea rețelelor, cercetare-inovare, adaptarea pieței muncii la noul context, noi tehnologii, eficiență energetică, mobilitate curată, la orașe și comunități durabile, cu exemple de bune practici la nivel național.
Vă invităm să citiți, mai departe, câteva dintre declarațiile principale făcute în cadrul conferințelor de către oficiali guvernamentali, experți din organizații, precum și de la unele dintre cele mai mari companii din România, care arată direcția spre care ne îndreptăm, provocările și oportunitățile tranziției verzi.
Cei trei piloni pe care se va baza producția de electricitate

Urmează o transformare profundă a generării de electricitate în România, a declarat Dan-Dragoș Drăgan, secretar de stat, Ministerul Energiei. Aceasta este susținută de trei piloni principali: 1. Energia regenerabilă; 2. Energia nucleară; 3. Gazele naturale. În ceea ce privește primul pilon, prin Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC), în perspectiva anului 2030, ținta pe care România o urmărește ca pondere a producției de energie din surse regenerabile în consum a fost majorată la 38,4%, ceea ce înseamnă o capacitate adițională instalată în partea de producție din surse regenerabile de peste 10 GW la nivelul anului 2030 – din surse multiple: fotovoltaice, eoliene, hidro, geotermal, biogaz, biomasă.
„Al doilea pilon este reprezentat de producția de energie având la bază capacitățile nucleare. Continuăm programul nuclear pe care România îl are în dezvoltare, ne referim la Unitatea 3 și 4, în perspectiva anilor 2030-2031, și la reactoarele modulare mici, dorind ca în acest ultim segment să fim printre primii jucători care vor avea capacități puse în funcțiune, tot în perspectiva anului 2029-2030. Și al treilea pilon principal în activitatea de producție va fi reprezentat de gazul natural, o resursă indigenă pe care o avem la dispoziție, și care va fi folosit cu siguranță pentru a echilibra inclusiv toate capacitățile de surse regenerabile care vor fi puse în funcțiune până la nivelul anului 2030”, a subliniat oficialul.
În ceea ce privește sursele de finanțare, două mari instrumente sunt puse la dispoziția actorilor din piață: Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), unde a fost alocat pentru acest sector aproximativ 1 miliard de euro, și Fondul pentru Modernizare, unde au fost alocați pentru sectorul energetic până în acest moment peste 10 miliarde de euro, a explicat oficialul.
ENERGY EXPO 2024: Focus pe dezvoltarea unei industrii locale verzi

În procesul de tranziție verde și de decarbonizare a mixului energetic, trebuie să acordăm mai multă atenție cercetării și dezvoltării pe plan local a unor tehnologii verzi, pentru a susține astfel industria locală, a declarat Alexandra Bocșe, consilier de stat la Departamentul Climă și Sustenabilitate al Administrației Prezidențiale.
„Trebuie să acordăm mai multă atenție și cercetării și dezvoltării unor tehnologii și manufacturii de tehnologii verzi. Vin semnale în acest sens și de la nivel european. Agenda strategică 2024-2029 adoptată la Consiliul European în iunie indică o disponibilitate a liderilor europeni pentru a crea un cadru predictibil, stabil pentru dezvoltarea tehnologiilor low-carbon în Europa și, sigur, implicit și în România.”
De asemenea, în procesul de răspuns la schimbările climatice, trebuie să fim foarte atenți simultan la partea de adaptare și la partea de atenuare.
„Evenimentele recente din România și de la nivel internațional ne arată că trebuie să ne uităm foarte mult și la partea de adaptare. Vedem efecte ale schimbărilor climatice și aceasta înseamnă că infrastructura noastră energetică, de producere, de transport al energiei trebuie să fie foarte rezilientă, inclusiv la fenomene extreme, ploi torențiale, inundații”, a subliniat consilierul prezidențial.
Nu în ultimul rând, colaborarea este esențială: „Consider că este foarte important, în acest proces de tranziție verde și de decarbonizare a mixului nostru energetic, să lucrăm împreună, să dezvoltăm veritabile parteneriate, care să implice instituțiile publice, mediul de business, mediul financiar, societatea civilă, mediul academic care poate să ne ajute foarte mult pe partea de cercetare-dezvoltare.”
ENERGY EXPO 2024: Decuplarea de resursele neregenerabile de energie

Decuplarea de sursele neregenerabile de energie este necesară pentru a crește economic, a declarat, la rândul său, Mihaela Frăsineanu, consilier de stat pe probleme de protecția mediului la Cancelaria Prim-Ministrului, în cadrul conferințelor ENERGY EXPO.
„Pentru a crește din punct de vedere economic și social este nevoie să o facem sustenabil și e nevoie să fim din ce în ce mai competitivi pe această piață atât europeană, cât și internațională. Și aceasta înseamnă decuplarea de resursele naturale neregenerabile”, a explicat consilierul de stat.
În acest sens, este nevoie foarte mare în primul rând de cercetare și inovare.
„E nevoie de brevete de invenții și e nevoie ca rezultatele cercetării și inovării să se regăsească în politici publice din ce în ce mai bune, politici publice care să fie create în parteneriat cu mediul privat, cu mediul academic, cercetători, inovatori, în așa fel încât stimularea celor mai noi descoperiri în domeniu să fie integrată în această dezvoltare economică decuplată de consumul excesiv de resurse și materiale.
Și asta veți regăsi și în Planul de acțiune pentru economia circulară a României, în care am pornit de la ideea că depindem doar în proporție de 10% de materii prime din import. Asta înseamnă că avem resurse, că suntem o țară bogată și că trebuie doar să schimbăm modul în care folosim aceste resurse ca să reindustrializăm România, de data aceasta pe principii mai mult decât sustenabile”, a spus Mihaela Frăsineanu.
Ramona Moldovan, secretar general adjunct la Ministerul Energiei, a explicat ce face Ministerul Energiei pentru a aduce cercetarea mai aproape de piață: „Suntem acum în dezvoltarea unui hub, dorim noi să-l numim, în ceea ce privește energia verde și tehnologia curată, prin care sub leadershipul Ministerului Energiei dorim să aducem împreună, pe de o parte, nevoile industriei mari de a-și eficientiza modul în care își desfășoară activitatea, modul în care produc și consumă energie, și ideile inovatoare care le pot veni dinspre cercetarea publică sau privată. Să creăm acest hub în care să putem crește, să găsim soluțiile ca inovarea să poată fi încorporată mult mai rapid în viața companiilor, atât la nivelul național, cât și regional”.
ENERGY EXPO 2024: Tranziția verde va fi un efort al întregii societăți
Ionuț-Sorin Banciu, secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, a punctat la rândul său că tranziția verde va fi un efort al întregii societăți, așa că este nevoie de dialog și de o tranziție justă.
„Green Deal înseamnă o revoluție semnificativă și un nou model economic, pe care deocamdată Europa și l-a propus la cel mai ambițios mod posibil. Și aș vrea să ne uităm la ultimul raport pe care l-a făcut Draghi (Mario Draghi, fost președinte al Băncii Centrale Europene, însărcinat de Comisia Europeană să pregătească un raport care să reflecte viziunea sa asupra viitorului competitivității europene – n.r.), raportul pe competitivitate, pentru că tema competitivității este foarte actuală la nivelul Comisiei și va fi una dintre temele importante.
Ne dorim să reindustrializăm România, însă cred că trebuie să pornim de la niște planuri prin care să folosim energia regenerabilă pentru a reindustrializa cu modele de business verzi, cu emisii reduse de carbon. Pentru că, deși Draghi vorbește mai mult de competitivitate, mai trimite un semnal foarte important: singurul traseu sustenabil este tranziția energetică. Care bineînțeles că va fi cu hopuri. Și în acest proces de tranziție trebuie să fim atenți la două lucruri: la competitivitatea industriei, dar și la cetățeni”, a declarat secretarul de stat.
Totodată, el a semnalizat faptul că, dincolo de finanțare pentru atingerea obiectivelor, este nevoie și de „un parteneriat onest între companii și sectoare și Guvernul României. Acest dialog este absolut esențial, pentru că fără companii, fără comunități locale, nu vom reuși să atingem aceste ținte ambițioase și tranziția aceasta verde este un efort al întregii societăți. Nu poate fi abordată pe sectoare, în compartimente separate, ci este o temă orizontală care ne va da de furcă mult în viitor”.
Tudor Constantinescu, consilier principal al directorului general pentru energie – Comisia Europeană, a declarat la ENERGY EXPO, într-un mesaj video, că Pactul Industrial Curat și politica energetică vor trebui să consolideze competitivitatea industriei europene și, implicit, a României.
„Aceasta este o dimensiune foarte importantă, iar aici mă voi referi la Actul pentru Industria cu Emisii Net Zero, care prevede ca 40% din producția acestor tehnologii de energie curată să aibă loc în Europa. Este important, în acest sens, ca România să analizeze cum să interconecteze mai bine politicile energetice și industriale pentru a dezvolta atât politici economice, cât și energetice care să stimuleze creșterea economică, să genereze locuri de muncă și să permită o decarbonizare mai rapidă a sistemului energetic. Considerăm că aceasta este o oportunitate pentru toate statele membre, inclusiv pentru România”, a precizat oficialul Comisiei Europene.
Susținerea inovației locale, critică pentru transformarea economică
Prin fonduri europene va fi susținută dezvoltarea start-upurilor în România, însă e nevoie și de ajustarea cadrului legislativ, a declarat Tudor Prisecaru, secretar de stat în Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
„Avem cea mai mare investiție în momentul de față din istoria ministerului – 1,6 miliarde de euro în proiecte pentru 24 de centre de excelență, constituite după agenda guvernamentală și unde în mod obligatoriu ca indicator e prevăzut un anumit număr de start-upuri care trebuie să izvorască de acolo. Important este ca până atunci să existe și acest climat legislativ, parteneriatul public-privat, pentru că el este deocamdată nereglementat prea bine și relația dintre centru și start-up poate conduce la diverse probleme din punct de vedere fiscal.
În același timp, avem deja în derulare un alt tip de proiecte, de data asta pe fonduri din PNRR – cele cinci centre de competențe la nivel național, după modelul Uniunii Europene, care presupun și ele, la rândul lor, apariția unui anumit număr de start-upuri pe domeniile respective”, a explicat oficialul din Ministerul Cercetării.
Integrarea inovației este foarte importantă, iar „bazele se pun astăzi. Acesta este momentul în care integrarea acestor soluții inovatoare trebuie să se facă”, a declarat Alexandru Chiriță, CEO-ul Electrica. „Am vrea să devenim proactivi și împreună cu factorul decizional să putem să găsim soluții care sunt coerente și care pot fi sustenabile pe termen lung, pentru că în final este singura soluție ca să transformăm România în acest hub energetic. Avem toate resursele necesare la dispoziție, doar trebuie să stabilim cadrul în care noi ne vom dezvolta. Și pentru aceasta avem nevoie de predictibilitate. Este esențial în tot ceea ce vedem noi pentru viitor”, a adăugat Alexandru Chiriță.
Totodată, trebuie să ne asigurăm că și investițiile în zona de distribuție țin pasul cu dezvoltarea tuturor resurselor regenerabile, pentru integrarea acestora, a mai spus CEO-ul Electrica.
Rețelele, de la stadiul de „telefon fix” la cel de „smartphone”
Ondrej Safar, country manager al EVRYO, a declarat că în rețeaua de distribuție operată de companie, în zona Oltenia, sunt 33.000 de prosumatori conectați, cu o capacitate instalată de aproape 250 MW. La nivel național, capacitatea prosumatorilor a ajuns la 1,5 GW și continuă să crească, fiind susținută și de programele naționale de finanțare dedicate.
„Și acesta este începutul. Dacă vorbim despre tranziția energetică, vorbim despre descentralizarea producției de energie. Ce va veni, și putem să vedem și aici în expoziție: se va schimba modul de consum al energiei și nu vorbim doar de electricitate. Toată energia care produce emisii de carbon se va muta pas cu pas în electricitate; mai târziu poate va fi hidrogen sau vor fi alte tipuri de energie”, a punctat Ondrej Safar.
Această schimbare de paradigmă va pune presiune pe rețelele existente, care nu au fost construite pentru acest mod de utilizare. „Ce este important pentru noi și pentru sistem în viitor: să avem în rețele mai multe echipamente inteligente care pot gestiona rețeaua în timp real. Cum avem acum dispecerat centralizat care gestionează rețeaua la nivelul Transelectrica, va fi necesar să avem sisteme și echipamente care vor face posibil să gestionăm rețele și dezechilibre în timp real la nivel de medie și joasă tensiune. Și vor fi necesare multe investiții. Trebuie aproape să triplăm investițiile în rețele până în 2030 și aceasta va fi o provocare pentru noi”, a specificat acesta.

Daniela Dărăban, director executiv al Federației ACUE, a declarat că sunt evidente schimbările în sectorul energetic, de la modul în care producem energia, noile tehnologii care se dezvoltă și intră pe piață foarte repede, până la modul în care consumăm energia.
„Este o schimbare totală de paradigmă, rețelele intră într-o nouă etapă. Pentru rețelele de distribuție este precum schimbarea de la telefonul fix de acasă până la smartphone-ul pe care îl avem astăzi. Așa ar trebui să se dezvolte rețelele de distribuție. Acum, distribuitorii fac management de date; vom avea nevoie de flux bidirecțional, trebuie să facem prognoze de consum, devenim un fel de dispecer pentru noul mod de a produce și consuma energia.”
Alina Arsani, head of energy systems în cadrul Energy Policy Group (EPG), a spus că necesarul de investiții în rețeaua de transport energie electrică a fost estimat la 6,8 miliarde de euro până în 2030.
„Rețelele de transport și distribuție energie electrică reprezintă coloana vertebrală a sectorului energetic, pentru că sunt nevoite să preia noile capacități de resurse regenerabile, dar și să deservească creșterea consumului de energie electrică în transporturi, încălzire și răcire, în industrie și chiar pentru producerea de hidrogen din surse regenerabile.”
Tendințe: hibridizarea și stocarea, inclusiv în rezidențial
Există însă și alte soluții pentru integrarea mai eficientă a energiei din surse regenerabile și reducerea presiunii pe rețea: hibridizarea parcurilor și stocarea în baterii, iar cea din urmă va deveni absolut necesară, a spus Cristian Buzan, deputy general manager, ENGIE România. El a arătat care sunt planurile companiei în acest sens:
„Intenționăm să facem hibridizări. În momentul de față avem 178 MW eolian cu 33 MW de solar. Intenționăm, unde există eolian, să completăm cu solar. De ce? Profilul este foarte atrăgător pentru client. Putem oferi profile de consum mai aproape de ce consumă clientul, care în general vrea flat/baseload. Din păcate, regenerabilele au o intermitență. Solarul produce ziua; în schimb, vântul bate mai mult noaptea – deci există o complementaritate. Ne ajută și pe noi la costurile de echilibrare.
Mai există ceva ce vrem să facem: să punem baterii, și atunci îmbunătățești și mai mult randamentul parcului în sine. Cred că bateriile, pentru orice fel de business plan serios, devin un must. Costurile la baterii au scăzut foarte mult. Vor ajuta și rețeaua, pentru care nu se pot face investiții de miliarde de euro peste noapte, chiar și cu fonduri europene”.
La rândul său, Vicențiu Ciobanu, CEO al Prime Batteries Technology, companie cu peste 90% capital românesc, ce deține o fabrică de producție a bateriilor în Cernica (Ilfov) și care a devenit cel mai mare producător de soluții de stocare pentru energie electrică din Europa, a anunțat intrarea companiei pe zona rezidențială.
„Participarea noastră la eveniment (ENERGY EXPO – n.r.) marchează și o etapă foarte importantă: aceea în care intrăm în zona de stocare a energiei electrice pentru aplicații rezidențiale. Am introdus un nou produs cu care ne-am axat să rezolvăm trei probleme esențiale: cea a digitalizării, a flexibilității care trebuie conferite acestor sisteme și aceea a rezilienței. (…) Platforma de agregare și digitalizare pe care am lansat-o împreună cu produsul de rezidențial va permite produselor noastre să fie dispecerizate și controlate într-un mod în care au nevoie atât distribuitorii de energie, cât și la nivel de operator de rețea, astfel încât în perioada următoare să putem face această zonă de flexibilitate și de servicii de sistem inclusiv cu instalațiile de stocare de mici dimensiuni, nu numai cu cele de dimensiuni medii și mari. Este esențial să ne canalizăm pe această verticală din zona de rezidențial.”
Lipsa de predictibilitate legislativă, un val care ne lovește pe toți
Un alt lucru extrem de necesar pentru dezvoltarea pieței de energie verde este predictibilitatea legislativă, cerută de toți investitorii.
„Piețele și timpul nu iartă pe nimeni. (…) PPA-urile în România, din păcate, deși în teorie pot fi făcute fizic, nu se realizează din cauza impredictibilității legislative. La acest moment nu știm ce se va întâmpla din 1 aprilie 2025, ca să nu mai vorbim despre ce se va întâmpla în 2026, 2027 și așa mai departe. Să semnezi pentru o livrare pe cinci, șapte, zece ani, cum în teorie sunt niște praguri minimale pentru ca acest PPA să fie finanțabil, bancabil, e imposibil la acest moment. De ce? Pentru că traderii nu mai există sau apetitul celor foarte puțini care au rămas este extrem de scăzut din cauza suprataxării, lucruri care au distorsionat piața grozav”, a declarat Liviu Gavrilă, vicepreședinte al Romania Wind Energy Association (RWEA).
„Problema reală este nestimularea consumului suficient. Dacă am avea un consum mai ridicat și o atenție mai mare spre stimularea consumului, celelalte lucruri ar veni în mod natural. (…) Este nevoie de colaborare, de a sta împreună la aceeași masă, de a vedea care sunt problemele reale, unde se opresc lucrurile, pentru că este evident că toți vrem să realizăm capacități mai multe și mai importante. Prosumatorii au luat-o înaintea marilor capacități și asta ar trebui să ne pună pe gânduri, de ce s-a întâmplat lucrul acesta. Mi se pare că nu vedem elefantul din cameră. Nevoia de reglementare este clară, dar șovăiala și lipsa de coordonare în partea legislativă și executivă totodată ne fac să ne mișcăm foarte încet. Și asta costă. Nu ne permitem să stăm atât de mult. Lipsa de predictibilitate e ca un val care ne lovește pe toți. Toți suntem undeva în zona țărmului și valul acesta ne lovește pe toți la un moment T+1, T+2”, a punctat, la rândul său, Christian Leonte, CEO al WALDEVAR Holding.
Importanța menținerii unui mix energetic echilibrat

Presiunea pentru decarbonizare este majoră în absolut toate sectoarele mari ale economiei. Și sectorul de petrol și gaze, unde România are o istorie bogată, se adaptează noului context de piață. Din cei 11 miliarde de euro pe care OMV Petrom, liderul industriei energetice din sud-estul Europei, îi va investi până la finalul deceniului, peste 37% merg către tehnologii noi și soluții care vor asigura tranziția energetică.
„Ne dorim să reprezentăm principalul motor al tranziției energetice în această regiune”, a afirmat Ionuț Ciubotaru, vicepreședinte pentru dezvoltarea afacerilor, OMV Petrom.
În zona de tehnologii noi, ariile principale în care compania lucrează în momentul de față sunt: energie regenerabilă (eoliană, fotovoltaică și stocare – n.r.), hidrogen, captarea și stocarea/utilizarea carbonului, mobilitatea alternativă și biocombustibili (biogaz, biometan).
„Noi, OMV Petrom, căutăm proactiv inovația și transformarea. Am intrat în fondul de investiții de inovare EIT InnoEnergy, prin care încercăm să găsim tehnologii noi și inovatoare. Sprijinim prin foarte multe inițiative incubatoarele pentru start-upuri și pentru companii care au idei în implementare.”
Inclusiv pe zona de stocare, OMV Petrom caută soluții inovatoare: „Ne uităm către diferite aplicații de stocare, și când spun stocare nu mă refer doar la baterii, ci la toate aplicațiile de stocare. Ne uităm și la tehnologii noi – la stocare gravitațională, la aer comprimat, la stocare termică a energiei electrice. Deci privim într-un mod amplu acest subiect și sunt convins că stocarea va reprezenta unul dintre elementele-cheie în industria energetică”.
Chiar și cu integrarea unor noi tehnologii care vor deveni în timp noua normalitate, România trebuie să își mențină un mix energetic echilibrat pentru a asigura securitatea energetică, a subliniat Ioan Iordache, director executiv, Asociația pentru Energia Hidrogenului din România (AEHR), și director general al ICMET Craiova. De asemenea, trebuie pregătită resursa umană, care este „cheia oricărei tehnologii”.
„Diversitatea de surse de energie, de vectori de energie, modalități diverse de a utiliza energia trebuie păstrate. Nu putem trece dintr-un monopol în altul sau dintr-o problemă în alta. Pe viitor nu va fi «sau», va fi «și»: și hidrogen, și baterii, și nuclear, și regenerabil ș.a.m.d. Trebuie să înțelegem că marele avantaj al României este că are o experiență în a menține un mix echilibrat. Acesta trebuie să fie drumul nostru spre viitor. Nu ne permitem să trecem de la un mix la un monopol”, este de părere Ioan Iordache.

În mixul energetic, energia nucleară va continua să joace un rol esențial, iar una dintre investițiile critice aflate în faza de pregătire este reabilitarea Unității 1 de la Cernavodă, pentru extinderea duratei de viață a reactorului. „Pentru Nuclearelectrica, menținerea în funcțiune a unităților existente nu ține doar de continuarea capacităților de producție existente, ci este un proiect de importanță strategică pentru țară, pentru securitatea energetică și pentru tranziția către surse de energie curate”, a declarat Mihai Laurențiu Gioară, director general adjunct comercial și de dezvoltare, Nuclearelectrica.
Energia nucleară poate avea un rol în tranziția verde pentru dezvoltarea hidrogenului low-carbon, spune Oana Özmen, secretar al Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaților. „Rămân o susținătoare a faptului că trebuie să folosim energia nucleară în perioada de tranziție și să folosim acest hidrogen low-carbon. Sper ca UE să nu amâne până în 2028 și să nu recunoască această utilizare a acestui tip de produs, care poate fi extrem de eficace, mai ales în perioada tranziției”, a precizat deputatul.
Planurile majore de investiții ale Hidroelectrica, cel mai mare producător local de electricitate, includ retehnologizarea de la Vidraru, pentru care a fost semnat contractul la sfârșitul lunii iunie 2024. „Este o retehnologizare în valoare de 188 de milioane de euro care se va derula pe parcursul următorilor șapte ani, la final dând o față nouă unei hidrocentrale deosebit de importante din sistemul energetic național. Mai pot să menționez alte două proiecte de aceeași anvergură: Râul Mare Retezat – acolo avem o retehnologizare de 136 de milioane de euro, precum și hidrocentrala de la Brădișor, din județul Vâlcea – un proiect de retehnologizare de 106 milioane de euro”, a declarat Radu Ioan Constantin, membru în directoratul Hidroelectrica.
În zona de inovare pentru energia hidro, un segment promițător este cel al sistemelor fotovoltaice plutitoare. Daniel Dragomir, COO, WALDEVAR Floating PV, a anunțat intenția companiei de a deveni producător pentru astfel de sisteme.
„WALDEVAR dorește să devină numărul unu ca EPC în zona de fotovoltaic (plutitor – n.r.), așa cum este în zona de sol. Pe lângă activitatea de execuție, design, proiectare, implementare, punere în funcțiune a sistemelor fotovoltaice, WALDEVAR mai are o direcție foarte importantă: să devenim producători pentru sisteme fotovoltaice plutitoare. Știm foarte bine că structura de bază pentru sistemele fotovoltaice o reprezintă flotoarele. Pentru piața europeană, am decis să facem o fabrică aici, pe centura Bucureștiului, cea mai importantă zonă industrială, astfel încât să putem livra produse la standarde europene și cu un termen de livrare foarte rapid. Aceasta va duce în continuare la scăderea costului de investiție pentru sistemele plutitoare. Avem fabrica deja cumpărată ca incintă, acum lucrăm la procesul de tehnologizare, să creăm liniile de producție, și facem toate eforturile ca în 2025 să avem primul element flotant produs în România”, a afirmat Daniel Dragomir, COO, WALDEVAR Floating PV.
Mesajele unor experți globali în sustenabilitate
Cu sprijinul Ambasadei Sustenabilității în România, unul dintre partenerii ENERGY EXPO, au transmis mesaje unii dintre cei mai renumiți experți în sustenabilitate la nivel mondial: John Elkington – supranumit „The Godfather of Sustainability”, o autoritate mondială în responsabilitatea corporativă și capitalismul regenerativ, Wayne Visser – aflat în top 100 influenceri în CSR și afaceri sustenabile, și Charly Cox – coach premiat în domeniul schimbărilor climatice. Prezenți la București la evenimentul SUSTENLANDIA organizat de Ambasada Sustenabilității în România pe 9 octombrie, aceștia au răspuns întrebărilor adresate de Energy Magazine.
John Elkington a vorbit despre echilibrarea sustenabilității cu performanța economică, aplicarea practică a triplei responsabilități („triple bottom line”), precum și despre rolul colaborării și al inovației în tranziția energetică.
„România a fost un pionier în domeniul petrolului. Iar întrebarea acum este dacă poate fi, de asemenea, un pionier și o parte a viitoarei transformări energetice. Am lucrat în ceea ce numim astăzi sustenabilitate timp de 50 de ani. Cred că vom vedea mai multe schimbări în următorii 15 ani decât în ultimii 50. Și nu va fi neapărat confortabil, deoarece aceste schimbări vor fi perturbatoare. Așadar, întrebarea pentru orice țară, orice economie, orice afacere va fi: doriți să faceți parte din această tranziție energetică sau sunteți mulțumiți să fiți lăsați deoparte în timp ce aceasta își face loc cu forță? Pentru că un lucru este absolut sigur: vine. Ce rol doriți să jucați în acest viitor?”, a declarat John Elkington, „The Godfather of Sustainability”.
La rândul său, Wayne Visser a vorbit despre „prosperitate” – următoarea evoluție dincolo de sustenabilitate, despre importanța principiilor economiei circulare, precum și despre strategii de sustenabilitate pe termen lung și decarbonizarea în industria energetică:
„Prosperitatea înseamnă trecerea de la eșecuri la inovații majore, iar pentru industria energetică există câteva aspecte esențiale. Primul este alegerea sursei de energie. Energia este, de fapt, ceea ce ne permite să prosperăm. Civilizațiile, pe măsură ce au evoluat, au fost alimentate de energie, iar întrebarea acum este: ce tip de energie?
Răspunsul scurt este că trebuie să electrificăm totul. Electricitatea este unul dintre marii factori de emancipare pentru oameni și, desigur, este o sursă de energie mai curată. Așadar, adoptarea revoluției energiilor regenerabile este cu siguranță o parte a soluției.
Dar, așa cum am văzut, prosperitatea nu este doar o problemă de mediu, ci și una socială. Comunitățile trebuie să prospere. Avem nevoie ca societățile să simtă că sunt implicate, de aceea vorbim despre o tranziție socială echitabilă”.
Nu în ultimul rând, Charly Cox a împărtășit viziunea ei despre mentalitatea de leadership și transformarea organizațională pentru sustenabilitate, stimularea schimbării comportamentale în organizațiile din energie și ecosistemul acestora, gestionarea rezilienței emoționale și a stării de bine în timpul tranziției energetice.
„Una dintre marile provocări cu care se confruntă multe companii este faptul că își bazează planificarea pe un orizont de timp foarte scurt.
Pentru a aborda provocarea decarbonizării și pentru a transforma economiile noastre, trebuie să gândim pe orizonturi mai lungi, de 20, 30, 40 de ani. Trebuie să ne imaginăm că nu plantăm pini cu creștere rapidă, ci că încercăm să cultivăm un stejar de 350 de ani.
Aceasta implică o schimbare de mentalitate. Înseamnă că trebuie să ne gândim mult mai mult la colaborare decât o facem în prezent. Ca afaceri, ne concentrăm adesea pe competiție. Și nu spun că nu ar trebui să concurăm cu alții. Competiția ne ajută să fim mai buni decât am putea fi altfel. Totuși, pentru a schimba cu adevărat sistemele noastre, trebuie să colaborăm mult mai mult.”
- Ascultați interviurile și toate dezbaterile din cadrul ENERGY EXPO din 10-13 octombrie 2024 pe pagina de YouTube a Energy Magazine.
Lista participanților la ENERGY EXPO 2024
Prima ediție a ENERGY EXPO s-a bucurat de prezența a numeroși participanți din țară și din străinătate în zona de târg expozițional și/sau conferințe. Iată lista celor prezenți, cărora le mulțumim încă o dată: OMV PETROM, Nuclearelectrica, Hidroelectrica, ENGIE, Transgaz, Romgaz, Transelectrica, PPC, SKE, VasiSolar, AEG SOLAR ENERGY SRL, PHOTOMATE GREEN ENERGY ROMANIA SRL, OK GROUP, PRIME Batteries Technology SRL, TODOME FERO SRL, HORAY SOLAR Co. Ltd, SC VOLTA X, SOLAR SYSTEMS SRL, CND SRL, KENO ENERGY SRL, SC ROMSTAL IMEX SRL, DARCOM ENERGY SOLUTIONS SRL, ALFA ENERG SRL, SC PCG Montaj SRL, ELECTRO PROMEX INVEST SRL, V-TAC Europe Ltd, ILVIEF SA, Menlo Electric, Mateco SRL, DYNAMIC FOREST SRL, PRAMAC GENERATORS SRL, ProCredit Bank, ECOBAT ENERGY, Visual Fan SA, CORAB, YEO TEKNOLOJI ENERJI VE ENDUSTRI A.S., PROFILODOMI – ANULAT, OX2 A.B. Stockholm, General Security SRL, SAMAWATT AG, KSTAR, Evryo Power SA, SIEMENS ENERGY SRL, PROCEMA PERLIT SRL, SC ELECTRO-ALFA INTERNATIONAL SRL, NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL, Prodfer Construct SRL / PARAPET, Pomega Energy Storage Technologies Inc., Solax Power NL Company B.V., Ogilvy&Mather Advertising SRL / FORD, NISSAN / OMD ROMANIA, MEESENBURG ROMANIA SRL, OPAL TECHNOLOGIES SRL / AUSTROTHERM, Power Smart Innovations / CMTE, BUDMAT BOGDAN WIĘCEK, WALDEVAR ENERGY, ATTRACTIVE ADV SRL / Solar Distribution, KonveGas, SKELA INDUSTRIES SRL, EPCM10 SRL, DOUBLEM TECH SRL, FOMCO SOLAR SOLUTIONS SRL, Konica Minolta Business Solutions Romania, HOIURA ELECTRO CONSTRUCT SRL, SIMAI TECHNOLOGY SRL, OLY STORAGE, Asociația RoElectric, KNX, TECHCELERATOR, ENTERTEQ, NS-EDGE INC. CYBER-TECH, XBRL CLEANTECH / UNIT VISION , OCTAVIC IO, VILA ECO, MOBIPARK, FOTONIA SHINE RETENTION SRL, SOCIETATEA ENERGETICĂ ELECTRICA SA, DEUS CONSTRUCT SOLUTION SRL, ENERGYNOMICS. De asemenea, au fost prezente institutele de cercetare COMOTI, ELI-NP, INCAS, DG URBAN-INCERC și ICSI Rm. Vâlcea. Totodată, în premieră pentru un târg expozițional, a fost organizată o zonă de standuri dedicate municipiilor, la care au participat primăriile Pitești, Caracal, Focșani, Buzău, Botoșani, Sibiu, Caransebeș, Iași, Piatra Neamț și Primăria Sectorului 6 din București.
ENERGY EXPO 2025│ Join the Evolution
Între 22-24 mai 2025, ne întâlnim din nou la ENERGY EXPO, un eveniment susținut de Ministerul Energiei și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Acest parteneriat reflectă dedicarea noastră de a crea un spațiu colaborativ care să contribuie la transformarea viitorului energetic al României. Indiferent dacă sunteți un expozant care dezvăluie inovații de top, o autoritate dedicată transformării și dezvoltării comunității sale sau un vizitator dornic de noi perspective, ENERGY EXPO 2025 este locul unde viitorul energiei prinde contur.
NOTA REDACȚIEI: Articolul a fost publicat în numărul 4 al revistei Energy Magazine, apărut în luna decembrie și disponibil la punctele de difuzare a presei din țară.