Energy Expo - Join the revolution

Doru Mitrana, Ambasada Sustenabilității: Trecerea de la business as usual la sustainable business

Scris de | 29 July, 2024
Doru Mitrana, Ambasada Sustenabilității: Trecerea de la business as usual la sustainable business
Doru Mitrana_sursa foto: Ambasada Sustenabilitatii

Este de așteptat ca în următorii zece ani fenomenele meteo extreme, pierderea biodiversității, penuria de resurse naturale și poluarea să reprezinte unele dintre cele mai mari amenințări la adresa umanității, alături de tehnologie și de tulburările sociale, spune Doru Mitrana, Director Programe la Ambasada Sustenabilității. Într-un interviu acordat Energy Magazine, el a vorbit și despre riscurile pentru mediul de business induse de schimbările climatice, despre cât de nesustenabil trăim în privința consumului de resurse. De asemenea, am discutat despre soluțiile ce urmăresc eliminarea treptată a factorilor care împing limitele planetare spre zona de avarie și care vizează toate sectoarele economice, inclusiv cel energetic. Pentru cititorii noștri, Doru Mitrana a explicat și cele mai importante noutăți de reglementare privind raportarea sustenabilității corporative: „Pentru toți, cursa a început, iar finalul acestui deceniu va fi deja o primă bornă la care se vor vedea liderii, plutonul, abandonurile și eliminările”.

  • NOTĂ: Interviu publicat în primul număr al revistei Energy Magazine, disponibil în toate punctele de difuzare a presei. 

Energy Magazine: Aș vrea să pornim discuția noastră de la un concept care mi se pare interesant: „tragedia orizontului”. La ce se referă?

Doru Mitrana: Să ne imaginăm un comandant de navă, aflat pe puntea de observație a vaporului său. Privește de jur împrejur marea liniștită, iar instrumentele de bord îi arată vreme perfectă pentru navigație.

Ce nu vede, însă, este un tzunami, un val uriaș, cu potențial catastrofal, deja pornit undeva dincolo de linia orizontului cu o viteză atât de mare încât orice manevră de evitare a impactului este tardivă. Aceasta este tragedia orizontului[i], parabola pe care o folosea în septembrie 2015 Mark Carney, pe atunci Guvernator al Bank of England, pentru a preveni sistemul financiar – investitori, bănci, asiguratori – de pericolul reprezentat de schimbările climatice și de efectele devastatoare pe care le pot avea asupra unei economii care nu este dispusă să urmeze un alt curs înainte de a fi prea târziu.

Energy Magazine: Care sunt riscurile cele mai mari aflate la orizont pentru noi, pe termen scurt și lung, ca societate globală și unde se poziționează schimbările climatice în clasament?

Doru Mitrana: Cele mai mari riscuri percepute în prezent – potrivit ultimei ediții a Raportului Global de Risc, publicat anual de World Economic Forum[ii] – sunt legate de știrile false, dezinformare și insecuritate cibernetică, de polarizarea societății, conflictele armate, inflație și migrație involuntară, iar dinspre partea de mediu, de fenomenele meteo extreme și poluare.

Cea mai mare îngrijorare pe termen lung este legată de efectele deteriorării condițiilor de mediu prin activitățile omenești curente. Astfel, este de așteptat ca în următorii zece ani fenomenele meteo extreme, schimbările critice suferite de sistemele planetare, pierderea biodiversității și colapsul ecosistemelor, penuria de resurse naturale și poluarea să reprezinte cele mai mari amenințări la adresa umanității, alături de tehnologie și de tulburările sociale.

Schimbările climatice reprezintă, așadar, doar una dintre limitele planetare (planet boundaries[iii]) împinse dincolo de nivelul de siguranță pentru noi și de către noi, oamenii. Mai exact, șase dintre aceste nouă limite sunt „pe roșu”: concentrația de gaze cu efect de seră și alte particule din atmosferă, generatoare ale schimbărilor climatice, rezervele de apă dulce și concentrația de microparticule și compuși chimici (fosfați, nitrați etc.), schimbarea destinației terenurilor din zone naturale în spații agricole sau construite și declinul biodiversității  terestre și acvatice.

Dacă ne imaginăm Pământul ca fiind un organism viu, acestea reprezintă funcțiile sale vitale, iar pierderea oricăreia dintre ele duce, într-un efect de domino, la căderea întregului sistem.

Energy Magazine: Dacă ne uităm la cauze, cum am ajuns aici, la situația de azi? Cât de responsabili suntem noi, oamenii, pentru schimbările climatice? Scepticii spun că aceste schimbări sunt naturale, iar specia umană nu are nicio contribuție la acest dezastru natural creat.

Doru Mitrana: Situația actuală este rezultatul direct al secolelor de dezvoltare economico-socială bazată pe modelul „exploatăm – prelucrăm – aruncăm” (Take – Make – Waste), începând cu „marile descoperiri geografice”, cum este prezentată perioada colonizării pământurilor, resurselor și popoarelor, trecând prin două revoluții industriale (mecanizarea și utilizarea petrolului) și o „revoluție verde” (green revolution) de industrializare a agriculturii și sfârșind cu explozia demografică, tehnologică și consumeristă.

Schimbările climatice sunt generate de creșterea concentrației gazelor cu efect de seră din atmosferă și de diminuarea capacității planetare de a le absorbi. Ambele sunt consecințe ale activității oamenilor, fapt demonstrat de toate forurile și cercetările științifice din ultimele decenii și confirmat de observațiile de pe orbită[iv], bazate pe cele mai avansate tehnologii.

Mai în glumă, mai în serios, „se vede din satelit”. Cum, de altfel, se vede și că Pământul e rotund, fapt care, însă, nu îi convinge pe adepții teoriei Pământului plat. Scepticii, din convingere sau interes, nu fac decât să amâne de mai bine de jumătate de secol marea transformare a economiei globale. Dar următoarea perioadă va aduce „nota de plată” inclusiv pentru ei.

Energy Magazine: Cât de nesustenabil trăim, conform statisticilor, din punctul de vedere al consumului de resurse?

Doru Mitrana: Dacă privim din perspectiva circularității resurselor naturale neregenerabile, în prezent doar 7,2% din economia globală este circulară[v], iar procentul scade de la an la an. Cu alte cuvinte, mai mult de 90% din aceste resurse sunt fie blocate pe termen lung în construcții sau echipamente, fie risipite sau aruncate. Cele 7,2 procente reprezintă, așadar, „materialele secundare” reintegrate în economie la finalul ciclului de utilizare.

Din perspectiva resurselor naturale regenerabile, în 2023 omenirea a epuizat pe 2 august „proviziile” pentru întregul an[vi], astfel că ar fi fost nevoie de 1,7 Pământ-uri care să lucreze la biocapacitate maximă prin productivitatea terestră și acvatică, inclusiv cu pădurile, pășunile, terenurile cultivate, stocul piscicol și zonele transformate prin construcții, pentru a ne acoperi „cererea” pe 12 luni de hrană vegetală și animală, de fibre, lemn și alte produse forestiere, de spațiu pentru infrastructură și de capacități de absorbție a emisiilor de carbon generate prin arderea combustibililor fosili. Iar aceasta este o medie globală. Sunt țări care își epuizează „porția” alocată în funcție de numărul de locuitori pe 11 februarie (Quatar) sau pe 24 noiembrie (Ecuador, Indonezia).

Românii vor consuma anul acesta „pe datorie” începând cu 20 iulie[vii]. Iar de la an la an, semn al „dezvoltării” demografico-economice globale, necesarul nostru de planete crește. În ciuda avertismentelor din ultimii 50 de ani, continuăm să visăm la creștere fără limite, cu resurse finite[viii].

De asemenea, nu trebuie să uităm de resursele umane, de la nivel individual, la colectivități și comunități, până la societate în ansamblu[ix]. Atunci când sub deviza dezvoltării economice se derulează activități care „consumă”, erodează educația, sănătatea, bunăstarea, pacea, justiția, drepturile fundamentale sau libertățile oamenilor, suntem, din nou, într-o situație de nesustenabilitate.

Energy Magazine: Care este nota de plată?

Doru Mitrana: „Nota de plată” încă se calculează. Cu cât vom accepta mai curând că schimbarea – pe toate planurile, de la nivel individual, până la nivel global – este inevitabilă, și că mai bine o facem de voie decât de nevoie, cu atât avem mai multe șanse ca tranziția să fie la un cost rezonabil.

O cheltuială făcută acum pentru un plus de sustenabilitate reprezintă o investiție. O plată amânată pentru contracararea efectelor adverse, cândva în viitor, va fi pentru acoperirea daunelor.

Energy Magazine: Așadar, creșterea are o limită. Am fost preveniți?

Doru Mitrana: Sunt mai bine de 60 de ani de avertismente. Pe o listă scurtă a semnalelor de alarmă putem include „Primăvara tăcută” (Silent Spring), cartea din 1962 în care Rachel Carson prevenea că va veni o dimineață de primăvară în care vom deschide fereastra și nu vom mai auzi ciripit de păsări, și își argumenta științific predicția. Sau „Limitele creșterii” (The Limits to Growth), lucrare din 1972 în care cercetători de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) estimau că resursele terestre interconectate – sistemul natural global în care trăim cu toții – nu vor putea susține ratele de creștere economică și demografică dincolo de anul 2100, dar transmiteau și un mesaj de încurajare: oamenii pot crea o societate în care populația, producția și natura sunt în echilibru.

Chiar și marile companii petroliere au avut încă din 1977 confirmarea științifică a faptului că arderea combustibililor fosili conduce la încălzirea climei[x], pe care însă au combătut-o sistematic prin cultivarea scepticismului.

De la începutul acestui mileniu, avertismentele devin tot mai frecvente și mai ferme, transferând tema sustenabilității din zona forurilor științifice în curtea organismelor de reglementare și din sfera opțională (nice to have) în cea a obligațiilor legale.

Energy Magazine: Care sunt riscurile pentru mediul de business ale acestui fenomen denumit schimbări climatice?

Doru Mitrana: În business riscul se cuantifică în efecte financiare, mai exact costuri mai mari sau venituri mai mici. Deja o serie de astfel de efecte se resimt ca urmare a evenimentelor meteorologice sau a creșterii prețurilor pentru o serie de resurse. La acestea se pot adăuga, în timp costuri asociate unor riscuri de reputație pentru companiile ale căror activități sau relații de afaceri sunt în contradicție flagrantă cu principiul sustenabilității. În plus, legiferarea domeniului amplifică riscurile de ne-conformare sau de litigiu. Așteptările noilor generații în privința companiilor pot genera pentru acestea din urmă riscuri de atragere sau păstrare a forței de muncă.

De aceea se impune un bun management al trecerii de la business as usual la sustainable business și o alocare corespunzătoare de resurse pentru acoperirea costurilor și gestionarea riscurilor de tranziție.[xi]

Energy Magazine: La nivel global se încearcă acum redresarea și restabilirea echilibrului cu natura. Care sunt soluțiile pentru contracararea acestor riscuri?

Doru Mitrana: Se urmărește decuplarea creșterii economice de la actualul „motor economic”, anume combustibilii fosili și produsele derivate din aceștia. Altfel spus, eliminarea treptată a tuturor factorilor care împing limitele planetare spre zona de avarie. Soluțiile vizează toate sectoarele economice: energetic, industrial, agro-alimentar, de transport, de agrement etc. Unele dintre soluții, precum producția de energie din surse regenerabile sau transportul în comun electrificat, deja și-au dovedit eficiența la scară macro. Altele – clădirile pasive, agricultura ecologică sau regenerativă, infrastructura pentru mobilitate urbană sustenabilă sau economia circulară – încă nu au atins masa critică necesară pentru a le aduce în mainstream, ceea ce le califică pentru statutul de oportunități de business pentru companiile care vor ști să le valorifice.

Din perspectivă legislativă, soluțiile de contracarare a riscurilor asociate dezechilibrării sistemelor naturale merg în direcția reglementării și transparentizării impactului negativ pe care companiile îl au asupra mediului.

Energy Magazine: Reglementarea joacă un rol crucial și vedem că de la opțiune se trece la obligație în ceea ce privește sustenabilitatea afacerilor. La Ambasada Sustenabilității aveți numeroase cursuri dedicate mediului de afaceri, prin care promovați aceste schimbări de reglementare. Așadar, care sunt cele mai importante schimbări ce urmează pentru mediul de afaceri și care ar trebui cunoscute de antreprenorii români, companii mari, dar și mici și mijlocii?

Doru Mitrana: Directiva privind raportarea sustenabilității corporative (CSRD) este deja în vigoare la nivelul statelor UE, sub incidența ei urmând a intra treptat cca 50.000 de companii, începând cu cele mari, cu peste 500 de angajați, și continuând în anii următori până la companii mici și mijlocii. Directiva presupune publicarea în rapoartele de management a declarației de sustenabilitate, care să reflecte, pe de o parte, impactul pe care activitățile, lanțul valoric și relațiile de afaceri ale companiei îl au asupra mediului și societății și, de cealaltă parte, modul în care afacerea este protejată de riscurile asociate factorilor sociali și de mediu.

Directiva vine la pachet cu Standardele Europene de Raportare a Sustenabilității (ESRS), astfel că toate companiile, indiferent de sectorul de activitate, vor urmări un set comun de indicatori, adaptat la contextul propriu și dimensionat proporțional cu mărimea afacerii.

Directiva privind „grija datorată” de companii (Due Diligence Directive) va transfera în sfera obligativității corporațiilor mari conceptul de due diligence[xii], reprezentând totalitatea acțiunilor întreprinse de companie pentru identificarea, evitarea, limitarea, diminuarea, stoparea, asumarea răspunderii și remedierea tuturor formelor de impact negativ generat prin activitățile proprii, lanțul valoric sau relațiile de business asupra mediului și oamenilor.

Schimbările vor viza direct companiile mari și foarte mari, și indirect companiile mici și mijlocii aflate în lanțul valoric al acestora: ca o companie mare să fie sustenabilă, și furnizorii săi vor trebui să fie sustenabili. Același lucru se aplică și din perspectiva finanțatorilor: pentru ca o bancă, un fond de investiții sau orice altă companie din sectorul financiar să fie sustenabilă, va trebui ca portofoliul său de finanțări, clienții să fie la rândul lor sustenabili, atât din punct de vedere al impactului cât și din cel al riscurilor.

Aceste elemente de legislație – alături de Taxonomia Activităților Sustenabile UE, Regulamentul Finanțărilor Sustenabile și multe altele, aferente unor sectoare economice specifice – fac parte din pachetul amplu de măsuri asociate Pactului Verde European (European Green Deal) și vizează atingerea obiectivelor uniunii privind (1) atenuarea schimbărilor climatice, inclusiv prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, (2) adaptarea la schimbările climatice, (3) protejarea, conservarea și restaurarea resurselor de apă și marine, (4) utilizarea resurselor și economia circulară, (5) limitarea și controlul poluării și (6) protejarea, conservarea și restaurarea biodiversității și ecosistemelor.

Energy Magazine: Conceptul de „greenwashing” este foarte popular. Ce înseamnă?

Doru Mitrana: Comunicarea către public sau investitori a unor informații înșelătoare sau de-a dreptul false în ceea ce privește impactul pe care produsele sau operațiunile companiei îl au asupra mediului poate fi catalogată ca greenwashing sau eco-dezinformare.

Energy Magazine: Recent a fost aprobată în Parlamentul European o directivă care va interzice utilizarea declarațiilor de mediu înșelătoare. Ce prevede această directivă?

Doru Mitrana: Foarte pe scurt, veridicitatea oricărei afirmații făcută de o companie în comunicarea publică – fie ea textuală, insinuată sau indusă prin elemente grafice – despre cât de „verde” este un produs, un serviciu sau compania în ansamblu, va trebui să poată fi demonstrată, având în vedere întregul ciclu de viață (life cicle assessment).

Energy Magazine: Ne puteți explica sumar și ce înseamnă modelul economic „Doughnut”?

Doru Mitrana: „Gogoașa economică” este un model economic alternativ care presupune ca o activitate economică (sau economia, în ansamblu) să nu „spargă” nici „plafonul” ecologic (dat de cele nouă limite planetare prezentate anterior), nici „fundația” socială pe care se dezvoltă, adică sănătatea, educația, bunăstarea, siguranța, libertatea, reziliența, egalitatea și echitatea oamenilor sau accesul lor la resurse de bază.

Dezvoltat la nivel conceptual de Kate Raworth, economist și profesor universitar, publicat inițial în 2012 și ulterior menționat inclusiv de Papa, de UN General Assembly sau Extinction Rebellion.

Energy Magazine: Cum stăm cu timpul?

Doru Mitrana: Paradoxal, stăm undeva între „Avem timp!” și „N-am timp!”, între cei care încă amână și cei care sunt ocupați cu altele. Pentru toți, însă, cursa a început, iar finalul acestui deceniu va fi deja o primă bornă la care se vor vedea liderii, plutonul, abandonurile și eliminările.

Energy Magazine: În concluzie, cine și ce are de făcut pentru sustenabilitate?

Doru Mitrana: Reglementatorii să legifereze: politici publice și reguli noi, plus aplicarea lor. Finanțatorii să redirecționeze fluxurile de capital către activitățile sustenabile. Companiile să se adapteze sau să se reinventeze. Iar noi, la nivel individual, să ne revizuim comportamentele de consum, și să facem uz de statusurile noastre de client, consumator, angajat, votant și cetățean, pentru a imprima această nouă direcție mediului de afaceri și celui politic.  

[i] https://www.bankofengland.co.uk/speech/2015/breaking-the-tragedy-of-the-horizon-climate-change-and-financial-stability

[ii] https://www.weforum.org/publications/global-risks-report-2024/

[iii] https://www.stockholmresilience.org/research/planetary-boundaries.html

[iv] https://www.copernicus.eu/en/about-copernicus/infrastructure-overview/discover-our-satellites

[v] https://www.circularity-gap.world/2023#download

[vi] https://overshoot.footprintnetwork.org/

[vii] https://overshoot.footprintnetwork.org/newsroom/country-overshoot-days/

[viii] https://www.clubofrome.org/publication/the-limits-to-growth/

[ix] https://www.forumforthefuture.org/the-five-capitals

[x] https://www.scientificamerican.com/article/exxon-knew-about-climate-change-almost-40-years-ago/

[xi] https://www.ceres.org/resources/reports/running-risk-how-corporate-boards-can-oversee-environmental-social-and-governance

[xii] https://www.oecd.org/investment/due-diligence-guidance-for-responsible-business-conduct.htm