Craiova a devenit, în perioada 8 – 10 iulie, punctul central al excelenței din domeniul energetic din România, găzduind cea de-a 43-a ediție a Trofeului Electricianului. Organizată de Distribuție Oltenia, competiția a reunit aproximativ 400 de specialiști din întreaga țară, care și-au demonstrat priceperea și pasiunea pentru meserie în cadrul celor mai complexe probe din industrie.
Sub conceptul „Energia din teren”, evenimentul din acest an a pus într-o lumină aparte nu doar competențele tehnice ale electricienilor, ci și spiritul de echipă și camaraderia care îi definesc. Probele teoretice și practice, desfășurate pe 8 și 9 iulie, au adus în prim-plan specializări esențiale pentru funcționarea sigură a rețelelor electrice: exploatarea stațiilor electrice de transformare, lucrările pe rețelele de medie și joasă tensiune, măsurare și verificare a grupurilor de măsură, PRAM, montaj și reparații în stații, defectoscopie, dar și activitatea dispecerilor. Fiecare dintre aceste secțiuni a reprezentat o provocare, electricienii fiind evaluați în timp real de către comisiile de specialitate.
Pe tot parcursul concursului s-a remarcat o atmosferă animată, competitivă, dar în același timp prietenoasă. Participanții s-au susținut reciproc și au împărtășit experiențe din teren, confirmând astfel că Trofeul Electricianului nu este doar o competiție, ci și moment de reuniune și consolidare a comunității profesionale din industria energiei.
Evenimentul s-a încheiat cu festivitatea de premiere, prilej cu care au fost desemnați cei mai buni electricieni ai ediției din acest an. Distribuție Oltenia a fost marea câștigătoare a serii, aducând acasă, la Craiova, Trofeul Electricianului din acest an. Ștafeta a fost preluată de către Delgaz Grid și Faza Națională a Trofeului Electricianului 2026 va fi organizată la Iași.
„Trofeul Electricianului este despre profesionalism, colegialitate și pasiune pentru o meserie care susține zilnic viața comunităților noastre. Suntem bucuroși că am putut oferi acest cadru la Craiova și să vedem cum energia din teren s-a tradus în performanțe remarcabile și în momente autentice de fair-play și respect reciproc”, a declarat Ondrej Safar, CEO Distribuție Oltenia.