Companiile din energie se implică în educația tehnică a învățământului dual

Scris de | 20 June, 2025
Companiile din energie se implică în educația tehnică a învățământului dual

ROMGAZ, cel mai mare producător, principal furnizor de gaze naturale și cel mai mare operator de depozite de înmagazinare subterană a gazelor naturale din România este implicat în educația tehnică și profesională – prin programe de învățământ dual, burse private și inițiative de internship, dedicate elevilor și studenților. Prin aceste inițiative, compania contribuie activ la dezvoltarea competențelor necesare în sectorul energetic și creează oportunități de angajare pentru tinerii absolvenți.

Parteneriate cu instituții de învățământ pentru învățământ dual

ROMGAZ colaborează cu Colegiul „Școala Națională de Gaz” din Mediaș și Liceul Tehnologic Iernut, pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual.

Peste 80 de elevi au fost pregătiți în cadrul acestui program începând cu anul 2018, în domenii precum:

  • Operator la extracția, tratarea, transportul și distribuția gazelor
  • Electrician exploatare centrale, stații și rețele electrice
  • Operator cazane, turbine cu aburi, instalații auxiliare și de termoficare

Elevii admiși în programele de învățământ dual beneficiază de burse lunare în valoare de 300 lei, echipamente de lucru și protecție, precum și asigurare de răspundere civilă pe durata practicii. Pregătirea practică se desfășoară în sucursalele companiei din Mediaș, Târgu Mureș și Iernut. După finalizarea studiilor, elevii pot fi angajați în cadrul ROMGAZ pe locurile vacante, care corespund calificării obținute. Până în prezent, 25 de absolvenți au fost angajați în cadrul companiei, consolidând astfel legătura dintre educație și piața muncii.

Burse private pentru studenți – ROMGAZ Scholarships

Prin programul „ROMGAZ Scholarships”, 46 de studenți și masteranzi, cu specializări în domeniile petrol și gaze, geologie, geofizică și energetică, au beneficiat de burse ROMGAZ, iar 26 dintre aceștia au devenit, după absolvire, colegii noștri.

Aceste burse se acordă pe baza unor criterii stabilite prin regulamente de concurs agreate împreună cu instituțiile de învățământ de profil cu care colaborăm.

În august 2024, ROMGAZ a lansat prima ediție a programului de internship „ROMGAZ NextGen”, la care au participat 13 tineri care au participat la activități, în sediile și sucursalele companiei din Mediaș, Târgu Mureș, Buzău, Ploiești și Iernut. Internii au beneficiat de un program part-time și o indemnizație lunară de 2000 lei brut, fiind implicați în activități din domeniile petrol și gaze, geologie și energetică.

Prin aceste investiții constante în formarea tinerilor, ROMGAZ contribuie la dezvoltarea unui viitor sustenabil pentru industria energetică din România și susține educația ca pilon strategic al responsabilității sociale corporative.

Etichete: , , ,