Decizia președintelui Donald Trump de retrage Statele Unite din Acordul de la Paris privind schimbările climatice este o ”evoluție cu adevărat nefericită”, a declarat marți comisarul european pentru climă, zero emisii nete și creștere curată Wopke Hoekstra, informează Agerpres, citând DPA.
‘‘În pofida acestui obstacol, rămânem deciși să lucrăm cu SUA și cu partenerii noștri internaționali pentru a soluționa chestiunea presantă a schimbărilor climatice’‘, a spus Hoekstra.
Luni, în ziua preluării mandatului de președinte, Donald Trump a inițiat o nouă retragere a Statelor Unite din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, o măsură care pune în pericol eforturile globale de a frâna schimbările climatice. El a calificat acordul drept o ”escrocherie” care prejudiciază consumatorii și companiile din SUA.
Republicanul, climatosceptic notoriu, s-a ținut de cuvânt semnând în prima zi a revenirii sale la putere un ordin prezidențial și apoi o scrisoare către Națiunile Unite în acest sens. Acordul prevede o perioadă de preaviz de un an.
În timpul primului său mandat la Casa Albă, Trump și-a retras țara din Acordul de la Paris, dar succesorul său, democratul Joe Biden, a reafirmat angajamentul Washingtonului față de pactul climatic, notează Agerpres.
Obiectivul Acordului de la Paris este de a stabiliza concentrația de gaze cu efect de seră în atmosferă la un nivel care previne perturbarea periculoasă a sistemului climatic.
Aflată la Forumul Economic de la Davos, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat că ‘‘Acordul de la Paris continuă să fie cea mai bună speranță pentru întreaga omenire”.
Donald Trump: “Drill, baby, drill”
În discursul său de la ceremonia de învestire ca președinte al SUA, pe 20 ianuarie, Donald Trump a subliniat priorități economice și energetice puternice, marcând o schimbare majoră de direcție:
Criza inflației a fost atribuită cheltuielilor excesive și creșterii prețurilor la energie. În acest context, Trump a anunțat declararea stării de urgență energetică națională.
A promis că America va redeveni o mare națiune industrială, folosind resursele sale naturale: „Extragem, dragă, extragem” (“Drill, baby, drill” – orig.), subliniind faptul că SUA deține cele mai mari rezerve de petrol și gaze din lume, resurse care vor fi intens exploatate.
A declarat că va pune capăt politicilor asociate Green New Deal și va revoca inițiativele legate de vehiculele electrice, în scopul de a proteja și revitaliza industria auto din SUA. Trump a reafirmat angajamentul său față de muncitorii din sectorul auto american, considerându-i o prioritate națională.