Proiectul Doicești are nevoie de o analiză completă pentru decizia de a merge mai departe, a declarat ministrul desemnat al Energiei, Dumitru Chisăliță.
El a fost întrebat, în Parlament, cum vede viitorul proiectului de la Doicești.
„În primul și-n primul rând, trebuie să fie făcută o analiză completă, complexă, pentru că au fost multe elemente care s-au vehiculat în ultima vreme, acel audit care s-a făcut. Ulterior ar trebui să se ia o decizie”, a spus ministrul desemnat.
„În același timp, noile tehnologii, inclusiv cele din domeniul nuclear, sunt elemente pe care trebuie să le avem în vedere, doar că ele trebuie să se bazeze pe competitivitate și evaluări tehnico-economice reale, pe un element real de a fi sustenabile în piață”, a continuat el.
Chisăliță a mai spus că aceasta este una dintre prioritățile sale.
„Voi cere această analiză și este un element prioritar pentru mine, ținând seamă de evoluțiile din acest proiect”, a subliniat el.