Cererea investitorilor pentru obligațiunile Electrica a depășit oferta de peste 11,5 ori

Scris de | 7 July, 2025
Cererea investitorilor pentru obligațiunile Electrica a depășit oferta de peste 11,5 ori
Alexandru Chirita, CEO Electrica - sursa foto: Electrica

Electrica , jucător major pe piaţa de distribuţie şi furnizare de energie electrică din România, a anunțat luni seară la Bursa de Valori București că s-a finanțat prin oblogațiuni verzi inaugurale în valoare de 500 de milioane de euro,

Electrica a anuntat prețul obligațiunilor sale verzi inaugurale în valoare de 500 de milioane de euro. Obligațiunile, care au o scadență de 5 ani și sunt senior unsecured (negarantate), au avut un preț competitiv de 4,566% (MS + 230 bps), potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.

Cererea din partea investitorilor la prețul final a depășit oferta de peste 11,5 ori, marcând un record în emisiunile de obligațiuni ale companiilor românești.

Fondurile obținute din această emisiune vor fi utilizate pentru finanțarea și/sau refinanțarea proiectelor verzi eligibile, așa cum sunt definite în Cadrul de finanțare verde al Electrică. Acestea vizează în principal dezvoltarea producției verzi și a capacității de stocare a energiei electrice a Grupului Electrica.

Emitentul are un rating de BBB- (Stabil) acordat de către Fitch, iar ratingul estimat al emisiunii este de BBB-. Se așteaptă că obligațiunile să fie admise la tranzacționare pe Bursă de Valori din Luxemburg și ulterior pe Bursă de Valori București. Prospectul final va fi publicat după stabilirea prețului și va fi disponibil pe site-urile Bursei de Valori din Luxemburg și al emitentului, odată ce va fi aprobat de CSSF, autoritatea competentă din Luxemburg.

Banca Comercială Română S.A., BNP PARIBAS, CITI, ING, J.P. Morgan și Raiffeisen Bank Internațional în calitate de Coordonatori Globali și BT Capital Partners, IMI-Intesa Sanpaolo, Societe Generale și UniCredit Joint Bookrunners în calitate de Aranjori Principali au asistat Electrica în această tranzacție.

Alexandru Chiriță, Chief Executive Officer, a spus: “Această emisiune inaugurală de obligațiuni verzi marchează o etapă semnificativă atât pentru Electrica cât și pentru România. Nu este doar prima emisiune de obligațiuni a Electrica, ci și cea mai mare emisiune de obligațiuni verzi corporative din România, exceptând instituțiile financiare. Ea demonstrează angajamentul nostru față de creșterea durabilă și protecția mediului, precum și capacitatea noastră de a atrage un interes semnificativ din partea investitorilor. Suprasubscrierea investitorilor de peste 11,5 ori arată că suntem pe drumul cel bun. Ne vom respecta promisiunile privind profitabilitatea operațională durabilă în activitatea noastră principală și de creștere prin extinderea portofoliului nostru de energie regenerabilă. De asemenea, aș dori să mulțumesc acționarilor noștri și Consiliului de Administrație pentru încrederea și sprijinul lor constant.”

Etichete: , , , ,