BYD, producătorul chinez de vehicule electrice (EV), intenționează să înființeze un centru european în Ungaria.
Anunțul a fost făcute de președintele-director general Wang Chuanfu, la o conferință de presă cu premierul Viktor Orban, la Budapesta, transmite Reuters.
Noul centru european care va funcționa ca punct de vânzări, servicii post-vânzare și centru de testare și dezvoltare pentru modelele destinate pieței europene. Potrivit președintelui Wang Chuanfu, proiectul va genera aproximativ 2.000 de locuri de muncă.
Compania a pătruns pe piața europeană încă din 2016, când a deschis o uzină pentru asamblarea autobuzelor electrice în Komarom, Ungaria, iar în prezent lucrează la o a doua unitate în aceeași țară, destinată producției de automobile electrice, transmite Agerpres.
De ce BYD vrea să deschidă un centru european în Ungaria
Ungaria, sub conducerea premierului Viktor Orban, a devenit un partener cheie pentru China în regiune, într-un contrast tot mai pronunțat față de alte state membre ale Uniunii Europene, care încearcă să-și diminueze expunerea economică față de Beijing, notează Reuters.
Surse apropiate companiei au declarat pentru Reuters că BYD își propune ca până în 2030 jumătate din vânzările sale să provină din afara Chinei – un obiectiv ambițios care ar putea transforma grupul într-un concurent serios pentru giganți auto globali.
Expansiunea în Europa și America Latină este considerată esențială pentru atingerea acestui obiectiv, în condițiile în care accesul pe piața americană rămâne limitat din cauza barierelor comerciale impuse producătorilor chinezi.
Planurile pentru 2030 au fost prezentate în cadrul unor întâlniri restrânse cu investitori, iar sursele citate afirmă că extinderea în Europa este una dintre prioritățile strategice ale companiei.