Noua centrală de la Iernut va fi gata în acest an și va funcționa la capacitate maximă în primul trimestru al anului viitor, a anunțat premierul Ilie Bolojan.
„Astăzi, fiind în județul Mureș, am fost și la Centrala de la Iernut, un proiect strategic pentru sistemul energetic național și pentru România.
După zece ani și eșecuri care au dus la rezilierea a două contracte, după realizarea a peste 90% din lucrări și abandonarea acestora de către contractantul general, anul trecut am decis ca Romgaz să preia finalizarea investiției”, a scris premierul pe Facebook.
Potrivit acestuia, după preluarea proiectului, principala provocare a Romgaz fost legată de reluarea contractelor cu cei peste 50 de subcontractori care au lucrat în anii anteriori.
„Acum, echipele sunt din nou în șantier și se lucrează la finalizarea lucrărilor. Am convenit că până la sfârșitul anului lucrările vor fi terminate, în așa fel încât centrala nouă să fie pusă sub tensiune”, a continua Bolojan.
În iarnă, centrala va intra în probe, urmând să furnizeze primii MW în sistem. În primul trimestru al anului viitor va funcționa la capacitate.
Centrala de la Iernut are un rol important în sistemul energetic național, a mai spus prim-minitrul.
„România are un deficit de producție în centru și vest și un surplus în sud-est. Odată pusă în funcțiune, centrala va contribui la echilibrarea sistemului și va reduce presiunea pe rețelele de transport al energiei pe relația est-vest.
După ani de întârzieri, important este ca lucrările să continue și să putem folosi această capacitate în sistem cât mai repede”, a conchis Bolojan.