Autoritățile promit furnizorilor și traderilor de energie un mediu concurențial mai bun

Scris de | 19 March, 2025
Autoritățile promit furnizorilor și traderilor de energie un mediu concurențial mai bun

Comisia pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților analizează în momentul de față prevederile Ordonanței de Urgență 6/2025, care are ca obiectiv principal legiferarea prelungirii schemei de plafonare la energie electrică până la 1 iulie 2025, respectiv la gaze până în primăvara anului viitor. Există trei puncte principale introduse de OG-ul respectiv, cele legate de taxa de 0,5% pe cifra de afaceri a companiilor de furnizare, deducerea a 20% din cheltuielile cu dezechilibrele și o impozitare cu 80% a veniturilor traderilor de energie.

Bende Șandor, președintele Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților, a declarat ieri la conferința anuală a AFER (Asociația Furnizorilor de Energie) că în urma discuțiilor cu furnizorii de energie electrică, care au cerut o reliberalizare a pieței de energie și gaze încă din luna aprilie a acestui an, legislativul a ajuns la concluzia că lipsa de lichiditate din piețe se datorează în mare măsură presiuniunilor la care au fost supuși furnizorii și traderii de energie.

”Plafonarea prețurilor la energie a fost necesară, dar nu cred că statul trebuie să se implice pe termen foarte lung în politica de preț și sper că, la un moment dat, vom putea reveni la o piață liberă, a declarant Sandor Bende.

‘Lucrurile au început din 2021, odată cu criza energetică nu doar în România, ci și în întreaga Uniune Europeană, atunci când prețurile au luat-o razna. Chiar atunci, România era într-o primă mică perioadă de liberalizare totală a prețurilor și bineînțeles că această criză a dat apă la moară celor care contestau liberalizarea și uite că a trebuit să ajungem la o plafonare. Plafonare cu care eu personal sunt și nu sunt de acord… A fost necesară la momentul respectiv, dar nu cred că trebuie ca statul neapărat să se implice pe termen foarte lung în politica de preț și sper că, la un moment dat, vom putea reveni la o piață liberă în care cererea și oferta să-și spună cuvântul și să avem un preț competitiv pe piață. Doar cu un preț competitiv putem să susținem o economie, să susținem o industrie în relansare în România’, a mai afirmat Bende.
O altă problemă aflată în discuție la Comsiile de specialitate ale Parlamentului este legată de rolul prosumatorilor în sistemul energetic și integrarea lor fără a creea dezechilibre majore, așa cum se întâmplă în momentul de față. ‘Ar trebui să găsim o modalitate prin care să contorizăm energia produsă de către prosumatori. Totuși, nu este normal, în zilele noastre, să nu știe nimeni în România sau pe teritoriul României câtă energie electrică se consumă și câtă energie electrică se produce la nivel național. Astăzi, am început să avem un dezechilibru. Nu mai putem da cu exactitate această cantitate pentru că foarte mare parte din această cantitate nu este contabilizată nicăieri. Să nu se sperie nimeni când spun acest lucru’, a punctat Sandor Bende.

Prezent la evenimentul AFER, ministrul Energiei, Sebastian Burduja a dat asigurări furnizorilor că procesul de decontare va fi îmbunătățit în condițiile prelungirii schemei de plafonare: ”Prelungirea acestei scheme de compensare-plafonare a avut niște beneficii pentru consumatorii finali, iar până în prezent am plătit către furnizori 310 milioane de lei și avem pe circuit încă 134 de milioane de lei, a declarat ministrul Energiei.

‘Îmi doresc o piață liberă în mod autentic și sunt convins că există beneficii în piața liberă care ar însemna prețuri mai mici pentru consumatorii finali, un mediu mai competitiv și un ‘win-win’, de fapt, pentru toată lumea. Să ne amintim puțin de unde am plecat și sigur că atunci nu eram la Ministerul Energiei, dar cred că sunt datele corecte. În 2019, un certificat de CO2 costa 17-19 euro, iar un an mai târziu era în jur de 100 de euro, 90 și ceva de euro, la pachet cu o furtună perfectă de tip pandemie, ulterior criză energetică, război – Federația Rusă invadează Ucraina. Se termină pandemia, crește cererea și o ținem dintr-una în alta, de atunci. Cred că sunteți de acord cu mine că, oricât de neplăcută ar fi poate prelungirea acestei scheme de compensare-plafonare, a avut niște beneficii pentru consumatorii finali și țin să vă mulțumesc dumneavoastră, furnizorilor, pentru că în toată această perioadă ați dus o bună parte din greul acestei scheme”, a menționat Burduja.


Etichete: , , , ,