Automatizările și digitalizarea, o nouă divizie pentru Siemens

Scris de | 2 July, 2025
Automatizările și digitalizarea, o nouă divizie pentru Siemens

Siemens AG a finalizat achiziția diviziei de tehnologie de a acționărilor industriale a companiei ebm-papst. În viitor, aceasta va avea denumirea „Sisteme Mecatronice” în cadrul Siemens. Divizia are aproximativ 650 de angajați, iar portofoliul său include sisteme mecatronice inteligente și integrate, destinate aplicațiilor din gama de joasă tensiune, precum și sisteme inovatoare de acționări utilizate în soluții de transport autonome și în alte aplicații industriale. Această achiziție completează portofoliul Siemens Xcelerator, consolidând poziția companiei ca furnizor de top de soluții flexibile pentru automatizări industriale.

Integrarea noului portofoliu în oferta existentă de soluții de automatizări și valorificarea rețelei globale de vânzări Siemens vor deschide noi piețe și vor genera un potențial comercial importante în domeniul soluțiilor inteligente pentru acționări industriale și robotică alimentate cu baterii.

„Noile elemente din portofoliu extind și îmbunătățesc semnificativ oferta noastră pentru clienții care doresc să automatizeze și să digitalizeze procesele de producție în fabrici inteligente. Sistemele noastre mecatronice de acționare integrate oferă flexibilitate, productivitate și eficiență sporite pe o piață globală în creștere pentru sisteme de transport autonome, inclusiv roboți mobile și sisteme tip shuttle,” explică Achim Peltz, CEO al diviziei Motion Control din cadrul Siemens Digital Industries.

Compatibilitatea perfectă cu controlerele Simatic și soluția software SafeVelocity pentru robotică mobilă oferă avantaje suplimentare.

Portofoliul extins include două variante principale: Simotics E-1EE1 (rotoare interne), pentru sisteme de transport, depozitare și sortare alimentate cu baterii, respectiv Simotics E-1EV1 (rotoare externe), cu o eficiență energetică ridicată și design compact, ideale pentru aplicații de intralogistică. Portofoliul este disponibil în versiuni de 24 V și 48 V. De asemenea, sunt oferite soluții de transmisie, disponibile exclusiv în combinație cu motoarele Simotics E.

O inovație notabilă este sistemul de direcție Simotics E ArgoDrive, dezvoltat special pentru a răspunde cerințelor tot mai ridicate pentru intralogistică și automatizări industriale. Disponibil în variantele Light, Standard și Heavy, acesta permite controlul omnidirecțional sigur și precis al vehiculelor ghidate automat (AGV), chiar și în condiții de sarcini grele.

Aceste tehnologii susțin obiectivele de sustenabilitate ale Siemens, oferind soluții eficiente energetic și contribuind la crearea de fabrici digitale flexibile, scalabile și sigure. Simotics E va fi produs în Germania (St. Georgen și Lauf an der Pegnitz) și în România (Oradea).

Siemens are deja o bază industrială solidă în România, cu trei unități de producție axate pe inovație în Sibiu și Buziaș.

Etichete: , , ,